Dorit în tricoul „roș-alb” de Adrian Falub, atacantul Daniel Florea a semnat cu arădenii exact în ultima zi de mandat a antrenorului clujean. Bineînțeles, având în vedere bogata sa experiență, fotbalistul de 29 de ani e considerat „piesă” importantă și de Cristian Todea și colaboratorii săi într-un compartiment și așa aflat în mare suferință. „Este un pas în față dacă am acceptat să vin la Arad. Am venit să ajut și să mă ajut pe mine. Am vrut să plec în străinătate, am avut și discuții cu echipe de Liga 1, nu am concretizat nimic. În fine, am refuzat-o și pe Poli și am ajuns aici. Timp de o lună și jumătate, m-am antrenat cu Farul Constanța, am găsit înțelegere la Petre Grigoraș, după care am fost atras de proiectul de la Arad, legat de promovare. Acum, din păcate, nu este o perioadă prea bună, dar sperăm că de sâmbăta să revenim pe o pantă ascendentă. Pe mine m-a sunat conducerea clubului, nu am avut legătură cu domnul Falub. Practic, am început să mun­cesc cu noii antrenori, cu care mă înțeleg foarte bine”, ne-a declarat fostul campion al României cu Astra Giurgiu.
Cel mai probabil, Florea va fi utilizat pe banda stângă, sau în centru, în linia de trei din spatele vârfului. „Eu sunt la bază atacant, dar pot juca oriunde când e vorba despre un post ofensiv. Sper să dau randamentul maxim acolo unde voi fi solicitat. Sper să ne revenim rapid, căci UTA este o echipă de tradiție care merită să joace mai sus”, a mai explicat fotbalistul originar din Târgoviște, care a recunoscut că și-a legat destinele de „roș-albi” până în vara anului viitor. „Am semnat pe un an de zile și, în principiu, voi rămâne până atunci dacă sunt șanse de promovare. Altfel, nu știu, dacă nu mai avem șanse, pro­babil vor fi schimbări la echipă. Și așa cum se face de obicei în astfel de cazuri, se va renunța la jucătorii mai nou veniți și cu salarii mai mari. Dar nu mă gândesc la asta acum, ci doar la cum să-mi ajut echipa în meciul de la Snagov, dacă se va apela la mine”, a încheiat Florea.

Recomandările redacției