Prefectul Județului Arad,  Florentina Horgea, l-a primit astăzi la Instituția Prefectului pe Excelența Sa Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România. Prezent în  Arad la un eveniment dedicat Acordului Econonomic Comerical și Cuprinzător U.E. – Canada („CETA”), domnul Ambasador i-a comunicat doamnei Prefect intențiile domniei sale cu privire la promovarea măsurilor cuprinse în Acord.
„I-am mulțumit Excelnței Sale pentru vizită, precum și pentru efortul de a prezenta avantajele Acordului la Arad, în cadrul unui eveniment cu acoperire regională. L-am asigurat pe domnul Ambasador de toată des­chiderea pentru colaborare, fiind si­gură că în virtutea bunelor relații existente între cele două țări schimburile economice și investițiile vor crește. În discuția noastră am amintit  și despre numeroasa comunitate de cetățeni româno-canadieni, printre care se află și un număr important de arădeni, în contextul apropiatei eliminări totale a obligativității obținerii vizei de intrare în Canada pentru cetățenii români”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.
(G.C)

Recomandările redacției