Florin Tripa: „Licitaţiile pentru introducerea gazului vor fi organizate de către primării“

0
92

Deputatul PSD Florin Tripa consideră extrem de importante modificările legislative adoptate ieri în Camera Deputaţilor cu privire la Legea Energiei Electrice şi Gazelor Naturale. Propunerea legislativă votată constituie încă un pas important făcut pe calea descentralizării, este de părerere deputatul de Arad.
„În mod hotărât, cetăţenii vor avea numai de câştigat de pe urma modificării şi completării legii în cauză, deoarece, explicat în mod simplu, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor, li­citaţiile pentru introducerea gazului în localităţi vor fi organizate de către primării şi nu de către Ministerul Eco­nomiei cum era până în prezent. Asta înseamnă termene mult mai scurte, o mai mare flexibilitate operativă şi în mod cert un acces mai rapid al solicitanţilor la reţeaua de gaze naturale, şi mă gândesc aici în special la comunităţile din mediul rural.
Nu pot să nu fac legătura în mod direct cu proiectul pentru care noi, parlamentarii PSD de Arad luptăm de câteva luni şi anume extinderea reţelei de gaz în judeţul Arad, pe Valea Crişului şi a Mureşului. Sunt bucuros că am reuşit să facem încă un pas vital spre descentralizare, spre simplificarea proceduri­lor şi am speranţa că primăriile vizate se vor grăbi să se conformeze noilor prevederi, fiind direct interesate în reuşita acestui proiect. Pot să vă asigur că vom continua seria consultărilor publice la Prefectura Judeţului Arad cu toţi edilii locali din judeţ ale căror localităţi nu beneficiază încă de facilitățile reţelei de gaz” , afirmă deputatul PSD Arad Florin Tripa.
(G.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.