La acest moment, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 291 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 956 de focare. La finele lunii trecute,  ANSVSA a anunţat că în condiţiile extinderii pestei porcine africane în Uniunea Europeană, harta restricţiilor suferă noi modificări, însă România păstrează deschis comerţul intracomunitar şi exportul. Totuși,primul ministru Ludovic Orban anunţă că „există riscul ca României să i se interzică să exporte carne şi produse din carne de porc în Uniunea Europeană. Guvernul s-a angajat că pune în practică un plan de acţiune cu măsuri, cu termene stabilite pentru combaterea pestei porcine africane. Nu s-a ţinut de cuvânt. Evident că cei de la Uniunea Europeană au zis: «sunteţi serioşi? Dacă nu luaţi măsuri clare şi dacă nu arătaţi că vreţi cu adevărat să puneţi în practică măsurile de combatere a pestei porcine veţi ajunge în situaţia…» Daea, care avea în planul de acţiune să semneze un ordin, a semnat ordinul, dar se pare că l-a semnat după învestirea Guvernului. Acuma încercăm să aflăm, pentru că el nu poate fi publicat în Monitorul Oficial, pentru că nu mai are autoritatea de ministru să semneze după votul din Parlament de instalare a guvernului. Nu ştiu, a semnat un secretar de stat, era în delegaţie. Oricum, târziu l-a semnat”. Este evident că din județul Arad au fost sistate exporturile încă din vară, când au fost detectate  primele focare de Pestă Porcină Africană. De atunci, au fost sacrificate aproximativ 3.000 de capete de suine și au fost împușcați peste 650 de porci mistreți. „La acest moment nu s-au mai semnalat alte cazuri de PPA. De altfel, am declarat stins focarul din zona localităților Cintei și Nădab. Întreaga situație este în permanentă monitorizare, prin examene clinice și de laborator, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad. În ultima perioadă au mai fost împușcați 27 de mistreți și la niciunul nu s-a înregistrat  ca fiind purtător de virus PPA.  Dacă lucrurile vor merge în direcția dorită, fără alte probleme, în  câteva zile vom  declara stingerea focarului de PPA și în zona Zădăreni- Sânpetru German-Pecica“,a precizat dr. Viorel Agud, directorul executiv al DSVSA Arad.  Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad a întocmit un număr de 323 dosare de despăgubire, în valoare de 1.824.420 lei pentru porcii uciși preventiv.  La acest moment s-au achitat toți banii cuveniți oamenilor. „Chiar ieri (miercuri – n.n.)am semnat ultimele documente în acest sens. Insistăm însă asupra faptului că omul este unul din principalii vectori, de aceea crescătorii de porci sunt sfătuiți să respecte măsurile de maximă biosecuritate din exploatația proprie. Inspectorii din cadrul DSVSA Arad vor intensifica controalele în această perioadă privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește mișcarea porcilor vii, a cărnii și a produselor din carne de porc“,  a conchis dr. Viorel Agud.

Recomandările redacției