Revista Forbes l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin cel mai puternic om din lume, pentru al treilea an consecutiv, acesta fiind urmat de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele american Barack Obama, care coboară pe locul al treilea, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.
Potrivit Mediafax, clasamentul pe 2015 a fost publicat miercuri, la numai câteva săptămâni după ce Putin a sfidat încercările Occidentului de a-l izola prin sancţiuni şi a deschis un nou front în răzbiul sirian, trimiţând aviaţia rusă să efectueze raiduri aeriene, după care l-a primit într-o vizită pe preşedintele sirian, Bashar al-Assad.
„Putin continuă să dovedească faptul că este unul dintre puţinii oameni din lume suficient de puternici pentru a face ce vor – şi să scape”, a apreciat Forbes.
În clasamentul de anul acesta, cancelarul german Angela Merkel a urcat pe locul al doilea, după ce în 2014 s-a clasat pe locul cinci.
Preşedintele american Barack Obama a coborât pe locul al treilea, după ce anul trecut s-a clasat pe locul doi.
Papa Francisc şi preşedintele chinez, Xi Jinping, ocupă următoarele poziţii, încheind astfel topul cinci al celor mai puternici oameni din lume.
Clasamentul Forbes listează cei mai puternici lideri politici şi economici din lume, ţinând cont de impactul lor social, resursele financiare şi sferele de influenţă.

Sursa: Mediafax

Recomandările redacției