Forţele aeriene ruse au efectuat miercuri bombardamente intense în provincia siriană Hama şi în zone învecinate din provincia Idlib, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters şi preluat de Mediafax.

Raidurile de miercuri au vizat oraşele Kafr Zita, Kafr Nabudah, al-Sayyad şi satul al-Lataminah din provincia Hama, precum şi oraşele Khan Shaykhun şi Alhbit din Idlib, a precizat OSDO.

Cea mai mare parte a provinciei Idlib este controlată de o alianţă a insurgenţilor, din care fac parte aripa siriană a reţelei al-Qaida, Frontul al-Nusra, şi alte grupări islamiste care au pus presiune pe armata siriană.

În zonă s-au înregistrat de asemenea bombardamente cu rachete sol-sol, a adăugat Observatorul, care monitorizează conflictul cu ajutorul surselor din teren.

Rusia, un aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a început o campanie aeriană în Siria săptămâna trecută, afirmând că vizează militanţii grupării jihadiste Stat Islamic.

Dar luptătorii din teren şi statele occidentale au avertizat că operaţiunea rusă se concentrează pe grupările rebele şi are ca scop să consolideze regimul lui Bashar al-Assad.

 Sursa: Mediafax

Recomandările redacției