Tribunalul Bucureşti a dispus luni achitarea fostului preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana-Maria Pătru, într-un dosar în care aceasta a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici, scrie agerpres.ro. Instanţa a mai dispus ridicarea sechestrului pus pe averea Anei-Maria Pătru. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA. Potrivit DNA, în perioada aprilie – iunie 2008, Ana-Maria Pătru a pretins, iar în 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.

În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat. În 2009, inculpata Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana-Maria Pătru prin soţul ei”, susţineau procurorii. DNA mai spunea că, în anul 2011, Ana-Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi contravaloarea unui autovehicul de lux din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de firmă cu AEP. De asemenea, ea a promis, conform sursei citate, că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

Recomandările redacției