După ce a fost în lotul național de chimie al României, în 1988, la 17 ani, Daniel Funeriu s-a stabilit, singur, în Franța.
A terminat studiile șef de promoție la Universitatea din Strasbourg, unde și-a susținut doctoratul cu profesorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 1988.
A devenit cetățean francez în 1999, iar în 2009 a devenit ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în Guvernul Boc.
A introdus măsuri drastice, cum sunt camerele de luat vederi la Bacalaureat, cruciada anti-plagiat, clasa pregătitoare, evaluarea internațională a universităților și a avut o contribuție majoră la ELI, laserul de la Măgurele. În prezent, Daniel Funeriu locuiește la Strasbourg.
A acceptat invitația Newsweek România de a scrie despre ce a reprezentat Franța pentru el în trecut, dar, mai ales, în prezent.
„Am găsit printre manuscrisele tatălui meu o scrisoare pe care i-am trimis-o în iulie 1989, la un an după ce am «fugit» în Franța. În această vară voi merge la Săvârșin (acum abia îmi dau seama că Săvârșinul, împreună cu Timișoara și Strasbourgul, e unul dintre cele trei locuri unde mă simt acasă) și voi avea o discuție amplă cu tatăl meu. Așadar, scrisoarea:
Dragă tată, dragă Lia,
Vă scriu astăzi, nu din întâmplare, ci pentru că am așteptat să văd defilarea de 14 iulie, să v-o povestesc. Din păcate nu există cuvinte (nici în franceză și nici în română) care să exprime cât de magnific a fost.
Cât despre defilarea de la Paris… e ceva nemaivăzut. Acum e noapte și focurile de artificii tot mai continuă în curtea Palatului Rohan, pe care îl văd pe fereastră.
Să trec la altceva. Am intrat în vacanță. Simțeam într-adevăr, poate pentru prima dată în viață, nevoia. Imediat după bacalaureat eram foarte obosit din punct de vedere fizic și intelectual.
Chiar dacă la școală știam mai multe ca toți, mi-am dat seama de lipsa totală de metodă și capacitate de sinteză pe care (nu) le aveam.
Mi-a luat foarte mult efort să le dobândesc în cele doar nouă luni pe care le-am avut la dispoziție până la bacalaureat. Și a trebuit să învăț și franceza de la zero și să mă descurc să fac bani.
Așa că între învățat, trezitul la 4 dimineața să fac inventare la Auchan și culcatul la 1 noaptea, când lucram la restaurant, nu am fost prea odihnit anul ăsta.
De aceea de vreo zece zile mănânc, beau, dorm și cam atât. Acum mă simt mult mai relaxat, mai ales că de vreo patru zile am o companie foarte plăcută.
A venit la Foyer Saint-Joseph un grup de balerine de la opera din Paris (de vârsta mea, dar și… profesoarele lor) și, evident, nu m-am făcut de râs: cea mai frumoasă (și e și foarte inteligentă și agreabilă), Béatrice, m-a plăcut destul de mult.
Cred că am reușit să o vrăjesc făcându-i o vizită ghidată a Strasbourgului (am învățat din ghiduri turistice toate detaliile). Acum știu că e destul de mult efort cu o balerină…
Să-ți dau detalii despre cum îmi gestionez banii: am în total 53.630 de franci în mai multe conturi. Cel mai mare e de 30.000 de franci la Sogenal, pentru că acolo mi-au pus banii câștigați pentru premiul de la Olimpiada de Chimie a Franței.
În afară de vreo 2.000 de franci, care sunt pe contul curent, restul îmi aduc vreo 4,5% pe an, dar am și un cont de „Devises à terme“, în dolari, care îmi aduce mai mult.
O parte din ei sunt în acțiuni, am cumpărat Saatchi&Saatchi, o firmă de publicitate și SICAV- uri, un instrument financiar mai complex, care pe moment merg bine.
Asta e, dacă vrei, o expresie a mobilității și capacității de adaptare a societății de aici. Așa că de acum o să îmi permit să destrâng cureaua un pic, dar fii convins, am învățat lecția pe care mi-ai dat-o cu „est modus in rebus“ și nu voi deveni niciodată mână spartă.
În fond pot să-mi permit niște mici cheltuieli, să îmi cumpăr niște haine mai faine și să vă trimit pachete.
Vezi, așadar, că în 11 luni de când sunt aici, am realizat pas mal de choses: mi-am luat bacalaureatul științific (cel mai greu) cu una din cele mai mari note din „județ“, am reușit (doar eu și încă un coleg de liceu, Olivier Hartmann) să intrăm în facultatea de elită din Strasbourg (classes préparatoires aux grandes écoles), m-am afirmat (ți-am trimis articolul pe care Dernières Nouvelles d’Alsace l-a scris despre mine când am luat premiul doi la Olimpiada de Chimie din Franța) și am făcut bani.
De asemenea, pe un alt plan decât cel practic, am reușit să devin extraordinar de ordonat (chiar azi mă miram că de trei-patru luni nu am văzut dezordine în cameră și Béatrice a fost impresionată cât e de frumos organizat la mine).
Dar ordinea asta e nu doar în cameră, ci și în spiritul meu (metoda franțuzească obligă…). Parcă toate gândurile și concepțiile mele s-au transformat din ceva amorf în ceva cristalin.
Am devenit alergic la tot ceea ce e neclar, nespus și, în general, la tot ce e „fourbe“, la tot ce e ipocrit. Pe de altă parte îmi dau seama că Occidentul m-a făcut dur.
De fapt nici nu pot să spun dur, ci mai exact intransigent față de ceilalți, ceea ce, consider eu, e sănătos, căci asta evită scheme de genul „se poate și așa, lasă că mi-e prieten“. Am observat că nu există pardon, orice greșeală se plătește.
Pentru mine acum nu există decât „eu și familia mea“ și fiți fără grijă, nu vă uit, chiar dacă nu am avut până acum nicio criză de melancolie sau ceva similar.
Viața mea acum e Franța. Franța e țara care îmi dă posibilitatea să „explodez“ intelectual: în august o să câștig bani făcând ce îmi place: chimie.
O să lucrez în laboratorul lui Jean-Marie Lehn, un profesor care acum doi ani a luat Premiul Nobel, împreună cu un tânăr, Jean-Pierre Sauvage, care face niște molecule înlănțuite cu proprietăți foarte interesante. Îți dai seama ce înseamnă asta: să lucrezi la 18 ani cu un laureat Nobel!
De aceea Franța pentru mine înseamnă atât de mult, pentru că mi-a dat șansa să mă dezvolt exploziv (e un cuvânt foarte fain în franceză, „s’épanouir“) chiar dacă am ajuns aici cu 70 de dolari.
Te rog când mergi la Pâncota să-i spui lui bunuțu și la bunuța cât de mult le ascult sfaturile și să nu fie triști că sunt printre străini, pentru că nu sunt. Alsacia și Franța îmi sunt casă acum.
Cu drag, Dan“, se arată în scrisoarea publicată de Newsweek România.
Asta era o frântură din viața lui Daniel Funeriu de acum 30 de ani, despre cum Franța l-a transformat, din copilul tocilar, în adultul mult mai performant „decât dacă aș fi fost format altundeva“.
Tot Franța l-a învățat că indiferent de emoție și decepție, trebuie să continui: succesul aparține celor care merg înainte.
Premiul al doilea la Olimpiada națională de chimie a Franței
