Fostul şef al ANAF , despre “marea păcăleală “ din buget

0
196

 

Bugetul pentru anul 2019 este o mare păcăleală, acuză un fost șef al Fiscului. Gelu Diaconu demontează promisiunile PSD – ALDE privind alocările mai mari din sectoare precum sănătate, economie sau turism.

1. În 2018 au cheltuit mult mai puţin decât au zis (sănătatea – 65% din suma alocată în proiectul de buget, cultura – 66 %, economia 66%, tineret şi sport 65%, energie 49%, turism 58%, mediu de afaceri 74%).

  1. În 2019, vin şi zic: vă alocăm mai mult!
  2. Fără să spună că alocările sunt mai mari doar faţă de execuţia mult mai mică, nu şi faţă de prevederile iniţiale. Realizaţi minciună?
  3. Şi la fel va fi şi în 2019. Vor tăia cheltuielile, vor muta o parte din ele la pensii şi salarii, pentru că altfel e imposibil să le iasă cifrele. România tot nu se va dezvolta. Bugetul este unul mincinos 100%. Şi anul acesta ca şi în anii trecuţi PSDragnea păcăleşte opinia publică prin folosirea aceluiaşi mecanism de alocare discreţionară a resurselor statului, sustras controlului parlamentar:la începutul anului se prezintă parlamentului, miniştrilor şi opiniei publice un buget umflat pe bază de estimări optimiste “livrate” atât de Comisia Naţională de Prognoza (indicatorii macro) cât şi de către ANAF (venituri suplimentare).

Se alocă “suplimentar/din pix”, faţă de anul anterior, sume importante la educaţie, sănătate, cultura, infrastructura, agricultura, cercetare, sport, turism, etc. adică pentru domenii la care opinia publică este sensibilă şi unde s-au făcut promisiuni electorale fără acoperire; se turează maşina de propagandă folosindu-se ziariştii plătiţi de PSD, postacii şi aparatul de partid; se dezbate destul de formal în parlament proiectul care este greu de modificat dată fiind majoritatea parlamentară “mufată” la avantajele oferite de Dragnea&co; odată aprobat, bugetul intră în execuţie cu mare întârziere (anul acesta s-a pierdut deja un trimestru luând în calcul timpul necesar deschiderii creditelor bugetare!!) datorită blocajului administrativ/”filtrului” instituit de ministerul finanţelor”, explică Gelu Diaconu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.