accident primaUn accident deosebit de grav a avut loc, ieri, în jurul orei 11.30, pe şoseaua dintre Chişineu-Criş şi Socodor, pe drumul care duce spre Punctul de Trecere al Frontierei Vărşand.
Două familii de timişoreni se îndreptau spre Vama Vărşand în două autoturisme, pentru a merge în concediu în Ungaria, la Bekescsaba. La ieşire din Chişineu-Criş primul autoturism, o Dacie Logan, a ieşit de pe carosabil, a intrat în şanţ, după care s-a izbit de un copac şi s-a răsturnat. În autoturism se aflau patru persoane, un bărbat care din informaţiile noastre este fostul şef al Poliţiei de Frontieră Timiş, în prezent angajat al DGA la Timişoara, soţia sa, fetiţa celor doi, de nouă ani şi o rudă a familiei. Autovehiculul era condus de soţie, care pe fondul oboselii şi a nea­tenţiei, a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil în şanţ, răsturnându-se între doi copaci. În urma impactului deosebit de puternic, trei persoane au ajuns la spital în stare gravă, printre care şi fetiţa. La faţa locului,     s-au mobilizat de urgenţă două ambulanţe şi o ambulanţă SMURD, Detaşamentul Chişineu-Criş. Fetiţa şi tatăl acesteia au fost transportaţi în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad. Şoferiţa a scăpat cu răni uşoare, iar femeia de pe bancheta din spate, a fost transportată cu elicopterul SMURD la Timişoara, fiind în stare critică. Circulaţia pe drumul spre Vama Vărşand a fost întrerupt pe ambele sensuri timp de o oră, astfel formându-se o coadă de câţiva kilometri pe ambele benzi, până când poliţiştii au terminat măsurătorile şi au degajat partea carosabilă.
Poliţiştii continuă cercetările
Un echipaj de Descarcerare a inter­venit pentru a scoate victimele din auto­turism. „A fost necesară inter­­ve­n­ţia Subunităţii de la Chişineu-Criş cu o autospecială de Descarcerare şi o autospecială SMURD. Deoarece victimele au fost foarte grav rănite, s-a solicitat şi intervenţia elicopterului şi autospecialei de tip SMURD cu medic de la Detaşamentul SMURD Arad, pentru că autospeciala de la Chişineu-Criş are doar paramedici. A treia victimă, fetiţa de nouă ani, a fost transportată la spital de participanţi la trafic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad, căpitan George Pleşca. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că, I. L., de 37 ani, din judeţul Timiş, în timp ce a condus un autoturism Dacia Logan din direcţia localităţii Chişineu Criş spre Vărşand, datorită neatenţiei în conducere a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma accidentului a fost rănită uşor condu­cătoarea autoturismului şi au fost rănite grav trei persoane pasagere în autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.

Recomandările redacției