Doar una dintre echipele arădene de fotbal feminin angrenate în eșalonul secund a jucat duminică Este vorba despre AC Piroș Security care a pierdut în Oltenia și, împlicit, și primul loc în clasamentul seriei de Vest. În schimb, Ineul nu a mai ajuns la Baia Mare și asta pentru că i s-a defectat microbusul la plecare.
S-au jucat cu ocaziile și au luat gol la ultima fază
Pe arena din Ișalnița, „leoaicele” lui Cameniță s-au întrecut în ratări în fața lui Luceafărul Filiași, care a dat lovitura în cel de-al patrulea minut de prelungire. „Până în minutul 30, adversarele nu au trecut de mijlocul terenului. Am atacat în valuri, ne-am jucat cu ocaziile prin jucătoarele noastre cu profil ofensiv, iar când am mai slăbit ritmul au început să joace și ele. Totuși, în repriza a doua ne-am creat și alte situații, între care și două bare, așa că, după cum s-a jucat, nici remiza nu era un rezultat bun pentru noi. Vă dați seama cât de greu ne cade înfrângerea după ce am luat gol când arbitrul se pregătea să fluiere”, ne-a mărturisit Gigi Cameniță, antrenorul lui AC Piroș Security.
Fiindcă portarul Cristin Ștefan acuză probleme medicale, între buturi la arădene a apărut Emese Bajko. Cea poreclită „Rambo” a evoluat pe postul de fundaș în stagiunea trecută, în primele etape a fost excluspă din lot, dar acum face parte din nou din angrenaj pe postul de goal-keeper. Bajko – Magocs, Bodnar, Marcea, Dobrea – Olariu, Nagy (Matei), Liheț, Cociuba – A. Bălaș, Vanu a fost echipa aliniată duminică în Oltenia de AC Piroș Security. De menționat ar mai fi că din minutul 76, arădencele au jucat în zece după ce Melisa Olariu a fost eliminată de pe teren pentru două cartonașe galbene.
Vor să reprogrameze meciul
Ineuancele au avut parte de duminică liberă și asta pentru că microbusul nu a mai pornit în această dimineață spre Baia Mare, acolo unde le așteptau fetele de la Venus Maramureș. „L-am și informat pe domnul Alin Ciobanu, președintele Comisiei Centrale de Fotbal Feminin, despre problema noastră și ne-a spus că avem timp până marți să trimitem toate hârtiile pentru a ni se reprogra­ma meciul”, ne-a mărturisit Adrian Palade, președintele Clubului Spor­tiv Ineu.

Recomandările redacției