Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul Spaniei, Mariano Rajoy, se opun organizării de negocieri pentru admiterea Scoţiei în Uniunea Europeană, informează BBC News online.

„Toată lumea se opune acestor negocieri; dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, atunci iese şi Scoţia”, a declarat Mariano Rajoy.

„Spania se opune organizării de negocieri cu altcineva în afară de Guvernul Marii Britanii”, a subliniat Rajoy.

Francois Hollande a insistat că Uniunea Europeană nu trebuie să accelereze ajungerea la vreun acord cu Scoţia. „Negocierile trebuie să fie cu Marea Britanie, nu cu o parte a Marii Britanii”, a insistat Hollande.

Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, se află la Bruxelles, pentru a negocia aderarea la UE după eventuala obţinere a independenţei.

Liderii Uniunii Europene s-au arătat deschişi discuţiilor privind eventualitatea rămânerii Scoţiei în Blocul comunitar.

Recomandările redacției