Fraudă de zeci de mii de euro cu dispozitive pentru copierea datelor de carduri bancare

0
671

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Timiș, au efectuat 14 percheziții, în 5 județe, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fraude informatice. Membrii grupării ar fi montat la ATM-uri dispozitive contrafăcute pentru copierea datelor de carduri bancare.

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice Timișoara, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 14 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș (2), Bihor (8), Constanța (2), Satu Mare (1) și Dolj (1).

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 14 persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și accesul ilegal la un sistem informatic.

În fapt, începând cu luna martie 2013, cei în cauză s-ar fi constituit într-un grup și ar fi săvârșit infracțiuni informatice. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi montat, la ATM-uri de pe raza municipiilor Arad, Timișoara și Cluj – Napoca, dispozitive contrafăcute pentru copierea, în mod fraudulos, de date de carduri bancare.

Ulterior, ar fi inscripționat aceste date pe carduri neinscripționate, folosindu-le pentru retrageri frauduloase de numerar din bancomate din alte țări. Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat băncilor un prejudiciu de aproximativ 65.000 de euro.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 7 laptopuri, 8 telefoane mobile, o tabletă, 5 HDD-uri externe, 4 carduri de memorie, 12 stick-uri USB, un card bancar, înscrisuri, precum și 267 de grame de fragmentate de substanță vegetală de culoare olive.

Poliţiştii au pus în aplicare 8 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, pentru audieri. Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor din Timiș și Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.