OLYMPUS DIGITAL CAMERATot mai multţi comercianţi riscă şi încearcă să ocolească legile pentru a nu fi obligaţi să-şi plătească contribuţiile către bugetul de stat.
Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui tânăr care a fost prins în timp ce transporta ilicit 1.500 kilograme de fructe şi legume. În timpul unui control de rutină, poliţiştii au tras pe dreapta mai multe autoturisme pentru verificări iar astfel au descoperit şi o serie de nereguli.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Pecica împreună cu cei apar­ţinând Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Arad l-au depistat în trafic pe O. Gheorghe de 27 ani. Bărbatul a fost depistat în timp ce a transportat cantitatea de 1.500 kilograme fructe şi legume fără a poseda documente legale de provenienţă”, a precizat Ovidiu Liber, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.
Întreaga cantitate de fructe şi legume a fost ridicată în vederea confiscării, cel în cauză fiind sancţionat con­travenţional conform Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Un alt şofer a fost sancţionat pentru transport ilicit de cafea. Poliţiştii Secţiei numărul 3 poliţie rurală Chişineu Criş l-au depistat în trafic pe G. Mihai de 38 de ani, din judeţul Alba. Acesta a fost depistat în timp ce a transportat cu un autoturism cantitatea de 129 kilograme de cafea din diferite sortimente, achiziţionată din Ungaria cu scop de comercializare, fără a deţine documente de proveninţă.
La finalul verificărilor, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei, iar cantitatea de cafea în valoare de aproximativ 1.800 lei a fost ridicată în vederea confiscării.

Recomandările redacției