La CET  Lignit Arad oamenii nu au mai văzut bani de trei  luni de zile încoace și cuțitul le-a ajuns la os. Compania este în insolvență de  peste un an de zile și tot de atunci,  Casa de Insolvență CITR –filiala Timișoara, care este administratorul judiciar al unității arădene încearcă să caute soluții de ieșire la liman.  Zilele acestea, fumul începe să iasă pe coșuri, după mult timp. Dar nu este fumul alb care anunță un nou papă, ci un semnal că se face ceva: „Centrala Electrică de Termoficare Arad (CET Arad), parte din Sistemul Energetic Naţional (SEN), investeşte aproape 500.000 de euro în modernizarea turbinei de energie electrică şi termică. Testele pentru funcţionarea turbinei după realizarea investiţiei de modernizare şi începerea producţiei de energie electrică şi termică vor fi finalizate la sfârşitul lunii noiembrie. În paralel, se pregăteşte în vederea pornirii producţiei, o altă posibilă investiţie”, arată CITR într-un comunicat.  În altă ordine de idei, CET Arad îşi reîncepe furnizarea de energie termică, la un an după ce activitatea de producţie a fost întreruptă. Anterior investiţiei, capacitatea de producţie a CET Arad era concentrată preponderent spre energie termică. Odată cu modernizarea turbinei şi depunerea planului de reorganizare, planificat pentru primul trimestru al anului 2020, producţia de energie electrică a companiei va tinde spre 70% din întreaga producţie. „Principalele surse de finanţare pentru investiţia în turbină au constat în valorificarea de active excedentare activităţii de bază şi recuperarea de creanţe în valoare de peste 5 milioane de lei, aceste acţiuni fiind realizate în cadrul procedurii de insolvenţă, de către echipa multidisciplinară de caz a administratorului judiciar CITR”, se mai precizează în comunicat. La acest moment, CITR gestionează aproape 20 de societăţi din domeniul energiei în toată ţara, printre care şi CET Oradea, CET Arad, CET Palas din Constanţa. Centrala Electrică de Termoficare Arad SA, cunoscută ca și CET Arad, înfiinţată în 2002, administrează prin concesiune patrimoniul fostei Sucursale Electrocentrale Arad desprinsă din Termoelectrica Bucureşti. În 2004, în urma unei fuziuni prin absorbţie cu CET-ARTERM, CET Arad a preluat toată activitatea de producţie, transport şi distribuţie de agent termic şi exploatarea punctelor termice şi a reţelelor secundare de agent termic din municipiul Arad. Dincolo de aceste considerente, oarecum tehnice, sunt oameni. Care au familii de întreținut. Iar problemele acestora, așa cum spuneam și anterior, tind să se agraveze de la lună la lună. „Suntem, la  a șasea chenzină cu zero lei. Oamenii sunt efectiv disperați. Fiecare dintre ei au familii, au facturi de plătit, copii la școală, credite de achitat. Nici nu mai vorbim de sărbători. Vorbim aici despre supraviețuire. Nu este normal ce se întâmplă. Nu s-a primit nici măcar venitul minim garantat. La acest moment sunt 180 de oameni care au mai rămas, în speranța că vom prinde luminița de la capătul tunelului.  Alții au plecat deja. Oricum eram pe… avarie și ca număr de personal. Spuneam în urmă cu ceva timp că sunt probleme și ca încărcătură de sarcini de lucru pe om. Altfel spus, suntem și așa prea puțini oameni.  Este un domeniu  în care un specialist se formează în ani de zile.  Așadar nu-l poți lua de pe stradă și să-l pui la panoul de comandă de azi pe mâine. Dacă lucrurile vor merge bine și probele tehnice vor fi corespunzătoare, de săptămâna viitoare activitatea ar putea fi reluată“, spune Doru Lebădă, liderul Sindicatului Liber Independent Termoelectrica, din cadrul CET Arad. Acum turbina de la Grupul de 50 MWH a început să se învârtă. Fumul alb iese pe coș, însă deocamdată sunt probe tehnice. De săptămâna viitoare ieșirea de la „terapie intensivă“ a CET Arad ar putea deveni realitate.

Recomandările redacției