La o pensiune cu mai multe pretenţii decât ce oferea ea cu adevărat, am văzut semnătura lui Traian Băsescu în cartea de oaspeţi. Am văzut şi data, undeva prin 2007. „E de pe vremea când preşedintele era popular“, spune recepţionerul, oarecum jenat, acum în aceste zile, de un autograf care cândva avea un preţ. Azi, valoarea lui este a celor câteva procente care pot fi puse pe degetele unei singure mâini. Localele au trecut şi am avut prilejul să-l văd în campanie pe fostul preşedinte, mai de aproape ca niciodată. Părea mai mic decât îl ştiam, parcă intrase în el, la propriu de această dată. Pielea sa parcă era ca o haină cu câteva numere mai mari. De aceea, părea ca o mască de cauciuc aplicată pe un suport. Nici verva de altădată nu mai părea ascunsă în străfundurile minţii sale. Câteva glume şi acelea subţiri de tot, de genul de şantier. Cam acesta este preşedintele Băsescu în 2016. Bine că n-a candidat, că până şi Predoiu putea să râdă în hohote de dezastrul altuia. Pe care şi Băsescu l-a simţit şi de aceea a găsit motivul cu justiţia pentru a nu intra într-o cursă pe care ştia că o va pierde. Practic este un personaj politic uzat, ca să nu spunem expirat. Care nu mai are resurse şi care nu mai poate oferi nimic. Iar mişcarea sa din ultimele zile, cu fuziunea, chiar şi prin absorbţie cu UNPR, fost „interes naţional“ vine să confirme în plus acest lucru. Un UNPR pe care nu l-a vrut nimeni, pentru că acesta deja fusese luat, aproape bucată cu bucată – a se citi parlamentar cu parlamentar, mai ales de către PSD. Dar şi liberalii s-au ales cu câteva piese. Fapt este că un UNPR singur şi mai jigărit decât era, acum nu mai valorează nimic. Şi nici nu este capabil să meargă pe propriile picioare. A fost hăcuit, bucată cu bucată. Oricum nu s-a prezentat niciodată singur în alegeri. Iar acum este aproape evident că singur, n-ar avea cum să treacă pragul electoral, la alegerile parlamenatre din toamnă. Şi aşa cinici cum îi ştim, atât PSD, cât şi PNL nu aveau nici un motiv să le ofere aşa, pe nimic, nişte locuri eligibile pe liste. Aşa că opţiunile nu mai erau multe. Nici pentru unii, nici pentru alţii. Ba chiar foarte puţine. Pe de altă parte, nici popularii nu se simt prea bine. Iar alegerile din toamnă sunt deja foarte aproape. Vacanţa va trece cât ai bate din palme, iar mâine ne vom trezi deja în luna septembrie. Când, să nu ne ferim de cuvinte, mai toţi sunt deja în precam­- panie electorală. O ştiu şi popularii, iar bocancul pe care l-au luat în gură la locale, pare să le stârnească frisoane pe şira spinării. Pragul de la toamnă poate fi o ţintă foarte înaltă,  pe care este posibil să nu o poate atinge. De aceea şi-au luat un sprijin pe care să se caţere. Iar scara poartă numele UNPR. Numai că acest sprijin ar putea fi şi cu treptele „putrezite“, că atunci dau toţi popularii cu dosul de pământ, de la sare mărul din gură cu tot cu „interes naţional“. De nu va rămâne decât un mare… fâs din această fuziune. O mişcare născută din disperarea dorinţei de supravieţuire politică.

Recomandările redacției