Pe fluxurile de ştiri a apărut o informaţie conform căreia Guvernul se pregăteşte să reintroducă, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, coplata pentru pacienţii din spitale. Proiectul a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății. Probabil că PSD-iştilor le-a luat Dumnezeu minţile, pentru că altfel nu-mi explic cum pot să facă o asemenea gafă electorală de proporţii. Am umblat de multe ori prin spitale şi pot să afirm că de ficare dată zeci de bolnavi internaţi înjurau ca la uşa cortului când li se cerea să achite coplata, pe care o considerau total nejustificată, din moment ce ei au plătit în fiecare lună asigurarea. Atenţie, era vorba doar despre amărâta sumă de 10 lei, dar pot să jur cu mâna pe inimă că nu puţini erau cei care pur şi simplu nu aveau disponibilă acea sumă, sau, cel puţin, susţineau că nu o au! Dar, repet, indignarea nu era provocată de cuantumul coplăţii, ci de faptul că o considerau un furt al guvernului, o ciubucă­- reală ordinară.
Dacă PSD-iştii care au capetele pe umeri nu doar ca să nu-i plouă în gât nu i-au sfătuit pe ceilalţi, mai puţin dotaţi cu glagorie, dar având putere de deci-zie, să nu facă această prostie, înseam­nă că guvernul chiar are nevoie de acei bani, pentru că altfel sistemul se prăbuşeşte.  Dealtfel, în nota de fundamentare aproape se recunoaşte direct acest lucru: „Aceste modificări se impun întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin prezentul act normativ ar conduce la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o funcţionare optimă a întregii activităţi medicale, cu consecinţe serioase în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a fondurilor publice şi furnizarea unei asistenţei medicale de calitate pacienţilor”.
Ceea ce poate produce cu adevărat frisoane şi furie în rândul românilor este sintetizat într-un alt pasaj din nota de fun­- damentare: „Prin modificările propuse prin acest proiect se crează cadrul legal astfel încât să se asigure contribuția personală a pacienților în ve­derea acoperirii costurilor reale ale serviciilor medicale, în special pentru segmentul spitalizării continue, a ambulatoriului clinic de specialitate și ambulatoriul paraclinic”. Adică, cei care au lansat proiectul vor să ne prostească de la obraz, spunându-ne că, plătind nimicul de 10 lei, asiguri costurile reale? Nu cumva, reintroducerea coplăţii nu va însemna să dai 10 lei pe loc, ca să-ţi facă fişa de internare – cum era -, ci presupune achitarea unui procent important din totalul costurilor spitalizării? Cel mai probabil, asta se urmăreşte, iar atunci chiar că se vor întreba oamenii de ce mai plătesc asigurarea, de ce li se reţine lună de lună din salariu o sumă destul de importantă, chiar dacă nu au fost în viaţa lor la spital. Nu am de unde să ştiu exact cum stă treaba cu ordonanţa, dar dacă va fi pusă în aplicare va fi o catastrofă pentru PSD. Iar pentru Opoziţie este mană cerească!

Recomandările redacției