Deloc grozav startul de an al va­lorosului atlet arădean, Andrei Gag. După „bronzul” de la Balcaniadă, unde speranțele erau mai mari şi locul 14 la „europenele” în sală, aruncătorul de greutate s-a clasat doar pe locul 7 în cadrul Cupei Europei de Iarnă la Aruncări Lungi din Gran Canaria (Spania).
Cea mai bună aruncare a atletului legitimat la CSM Arad și CSU Suceava a măsurat 19,95 metri. Primele trei locuri au fost ocupate de bosniacul Pezer (20,69 m), spaniolul Tobalina (20,57 m) și portughezul Belo (20,52m). Prin comparație, la ediția precedentă a Cupei Europei de iarnă, desfășurată chiar la Arad, Andrei Gag cucerea medalia de aur, cu un rezultat de 20,68 metri.

Recomandările redacției