Garduri şi democraţie…

Uniunea Europeană este sau nu în pericol?  Aceasta e una dintre marile întrebări care-i macină pe cei mai mulți dintre locuitorii  din partea asta de lume.  Şi, e foarte simplu. Ce vor oamenii?  Un viitor mai sigur, dacă nu unul mai bun.  Măcar pentru copiii lor. Noi acum suntem în afara  zonei Schengen. Adică cum ar veni suntem  uşă. Prin care am putea intra acolo.  Iar Ungaria, prin forţa lucrurilor este ultima ţară a UE la granița  Spaţiului Schengen. Pe care-l apără cum poate. Cu garduri lungi şi tot mai înalte. Care au dat foarte bune rezultate. Valul a fost oprit. Cel puţin pentru ultima perioadă de timp. Asta în ciuda faptului că politicienii liberali europeni s-au dat de pământ că Ungaria nu mai este în Europa ca şi mod de gândire şi  alte asemenea acuze. Sigur, toate sunt discutabile. Dar cert este că au avut rezultate. Adică ei au fost acuzaţi că-şi apără cetăţenii proprii, adică exact pe ăia care plătesc taxe şi impozite şi nu pe aceia care aruncau cu pietre în polițiști. Şi chiar aşa, dacă vii doar ca refugiat autentic normal ar fi să te mulțumești că ai scăpat din iadul de acasă, că oricum vei avea o viața mai bună. Dar tu condiționezi de parcă ai fi la tine acasă. Cam acestea au fost premisele de la care se pleca. Era clar că se punea doar problema scorului şi a atingerii pragului de validare. Dintre participanţii la referendumul ungar, 98,32%, adică peste 3,14 milioane de maghiari au votat pentru respingerea cotelor de imigranţi impuse de UE. Rata de participare a fost de 43,35%  din numărul total de alegători. Adică insufiecientă pentru a fi validat, potrivit actualei Constituţii maghiare. Însă cu toate astea, premierul Orban anunţa o mare victorie. Ideea este că oamenii au fost întrebaţi ce vor şi au hotărât chiar ei. Nu alţii. De altfel premierul a şi marşat pe această temă spunând: „Bruxelles sau Budapesta. Aceasta era întrebarea. Iar noi am hotărât că dreptul de a decide revine exclusiv Budapestei“. Oricum ar fi întoarse lucrurile, soluţia nu este simplă pentru Bruxelles. În fond nu poţi din nişte birouri să spui: tu trebuie să iei atâţia la tine în casă, iar tu atâţia. Este ca şi cum ar veni cineva nepoftit la tine acasă şi ţi-ar spune : ridică-te tu, ca să mă aşez eu. Dincolo de problema umanitară, care există într-adevăr pentru cei veniţi, nu se va naşte, mult mai repede decât am crede, o altă problemă pentru cei de aici, din Europa? Iar evoluţia  de până acum a evenimentelor de pe întreg continentul european pare a da dreptate punctului de vedere maghiar. Iar reacţiile oamenilor  simpli din mai toată Europa sunt edificatoare. Iar asta arată că măsurile pe care le-a încurajat „mama Merkel“ nu au fost bine primite. Răul a fost deja făcut. Iar acum vor urma viitoarele valuri. Pentru că rudele celor deja sosiţi vor dori să-i aducă şi pe ceilalţi. Val după val. Dar atunci, pentru Europa, va fi deja (mult) prea târziu. La prima vedere, gardurile de sârmă te duc cu gândul la altceva. Dar acestea chiar apără demo­craţia europeană. Iar referendumul maghiar a vrut să consolideze acest zid de apărare. Pe care alţii vor să-l dinamiteze  chiar din interior…