Un tată avea un fiu tare neascultător. De fiecare dată când venea acasă, fiul aducea cu el şi vestea despre o nouă năpastă sau necaz pe care le-a făcut. Aproape deznădăjduit, tatăl s-a gândit la o metodă de a atrage atenţia fiului său spre cele bune şi şi-a zis în sine, astfel: – Voi bate câte un cui în tocul uşii pentru fiecare necaz sau greşeală a fiului meu. Astfel, a început tatăl cel îndurerat să bată aproape în fiecare zi câte un cui în tocul uşii. Când tocul uşii s-a umplut de cuie, încât cu greu se mai putea găsi un locşor pentru a mai bate un nou cui, tatăl şi-a chemat fiul şi, arătându-i locul cu pricina, i-a zis: – Uite, fiule, aici am bătut câte un cui  pentru fiecare greşeală a ta! Văzând şi înţelegând cele ce făcea tatăl său, fiul s-a mâhnit mult în inima lui, pentru durerea tatălui. Privind spre mulţimea cuielor, fiul a hotărât să îşi răscumpere fiecare greşeală cu câte o faptă bună. După prima faptă bună, el şi-a chemat tatăl în faţa uşii, rugându-l să scoată un cui. După a doua faptă bună, el a mai scos încă unul, şi tot aşa, până la cel din urmă cui. În ziua în care a fost scos şi ultimul cui din tocul uşii, după încă o faptă bună, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, bucurându-se împreună cu el. Pentru a-l face pe acesta să ia aminte, ca nu cumva să revină la greşelile sale cele dintâi, ci mai mult, să rămână în faptele cele bune, tatăl a mai spus: – Mă bucur mult fiule, văd cum toate cuiele au fost scoase, însă să luăm aminte, găurile făcute de acestea au rămas!
În zilele noastre societatea în care trăim a devenit de-a dreptul trepidantă. Tensiunea, stresul în care muncim, trăim şi iubim tinde să ne alieneze, să ne transforme în „ceva nu neapărat pozitiv“. Relaţiile interumane au că­pătat noi valenţe, se manifestă de cele mai multe ori cu violenţă orală, mentală şi chiar fizică. Din altruismul promovat de „societatea socialistă multilateral dezvoltată“ când totul se clădea cu rost sau fără rost pe binele colectiv, depersonalizând individul, am ajuns ca în epoca de după revoluţia din decembrie 1989 să promovăm doar interesul propriu şi să fim din ce în ce mai egoişti. În fapt suntem nişte fiare bipede, care muşcăm din interesul general pentru a trage spuza pe turta noastră; blamăm, beştelim, facem evaziuni fiscale să ne umplem teşchereaua mereu nesătulă. Sfârtecăm prietenii, tradiţii, principii doar nouă să ne meargă bine, să ne îndestulăm cu orice preţ. Personaje publice care şi-au băgat ghearele în banul public te privesc cu nonşalanţă din spatele sticlei televizorului, cu alura unor curve virgine, de parcă nici ceapă n-au mâncat, nici gura nu le pute.
Relaţiile apropiate, între membrii aceleaşi familii, cunosc transformări radicale. Mezinul abia ştie să umble, dar manevrează cu dexteritate calculatorul, stând ore întregi în faţa jocurilor, filmelor deşucheate sau pur şi simplu conversând vorbe cu amicii de generaţie. Omiţând joaca în aer liber! Iar cu timpul relaţiile fiu-părinte rămân mai adesea încordate.
Părinţii, care au fost educaţi în alt sistem de valori se simt şocaţi, speriaţi, încercând să îndrepte lucrurile în aşa fel încât relaţia părinte-copil să fie normală. Sigur, odată cu maturitatea cei mai mulţi copii îşi revin, dar urmele rămân. Rămân asemenea găurilor cu­ielor din tocul uşii, cuie bătute de tatăl la fiecare greşeală a fiului său. Iar aceste sechele pot devasta personalitatea şi familia fiecăruia dintre noi. Aşadar, o greşeală a fiilor iertată de familie sau societate nu e rezolvată, rămân urmele!

  • Dorina Avramut(Chirilă) spune:

    „Ca formaţie, dar şi ca structură, Cuvântul este pentru mine vehicolul şi cărarea, arma şi scutul, râul şi puntea pe care trec spre oameni şi spre mine însămi.” – Camelia Chifor

    Domnule Petre Don,

    obsedata fiind de Lucian Emandi cu ale lui ” Cântarea fiului pierdut ” si ” Pescuitorii de năluci ”,cautand , nu intamplator, am descoperit citatul de mai sus. Sa inteleg ca el reprezinta intr-un fel proverbul : „Fiecare pasare pe limba ei piere” dar exprimat cu alte cuvinte, intr-un mod mai artistic?

    Si-acum ,legat de „Găurile din locul cuielor” am o intrebare mai tehnica . Daca vecina de bloc , pe baza informatiilor accesate din viitor , ti-ar spune ca, in POTENTIAL,tu esti i viitorul DD, Presedinte al Romaniei iar tata, pe de alta parte vine si iti spune :” pa dracu’ , o sa ajungi presedinte de bloc in cel mai fericit caz”,ma intreb,dumneata ce ai face ? Ai da crezare unuia , sau altuia , sau ti-ai pune discernamantul spiritual in functie pentru a face alegerea corecta, a nu rata oportunitatea creata altfel spus ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției