La cum a început sezonul, Păulișana Păuliș nu părea să emite pretenții în acest sezon, dar lucrurile s-au schimbat în ultimele săptămâni. Spre demeritul adversarilor și meritul ei, trupa din Podgorie a ajuns pe un surprinzător loc trei, având sub ea echipe ca Sântana sau Ineu. Ultima ispravă a Păulișanei a prins contur doar spre finalul deplasării de la Beliu, acolo unde antrenorul gazdelor a rămas din nou în tribună
Începutul partidei a fost pur și simplu electrizant. În minutul 5 scorul era deja 1-1, cu oaspeții marcând primii. Cel care l-a bătut pe Semeniuc a fost Cosmin Gâlcă, cu un șut frumos de la marginea careului. „Vulpoiul” Gligor a egalat imediat, cu o reluare din apropiere la un carambol în careul lui Brutyo. Belenii au simțit că se poate și au trecut în avantaj după 19 minute. Mașniță a obținut un penalty pe care tot el l-a transformat pentru 2-1.
Fiindcă l-a avut pe Stan suspendat, nou promovata a avut ceva probleme defensive, iar în atac a avut destul ghinion la cele două bare ale lui Berar. Și totuși, meciul curgea bine pentru beleni, însă, în minutul 73, „centralul” Ardelean a dictat penalty pentru oaspeți la duelul dintre Adi Popa și Florin Popa. „Cursă” și-a asumat responsabilitatea și a restabilit egalitatea 2-2. Nou-intratul Sandu și-a trecut și el în cont o bară, a fost imitat de Bud, din tabăra adversă, pentru ca, în minutul 78, să vină și a doua lovitură de la 11 metri pentru Păuliș. De data aceasta, contactul dintre Purtan și Bud a fost mult mai clar, iar Adi Popa a făcut „dubla” de la punctul cu var.
Văzându-se cu sacii în căruță, oaspeții și-au valorificat plusul de experiență și pregătire fizică și au ținut de un rezultat ce îi mențin pe podium, în plină zonă plat-off. „Ne-am făcut singuri meciul greu. Trebuia să fim mai concentrați, mai ales că am dat gol rapid, dar, din două neatenții, am fost conduși la pauză. Am dominat jocul, am încercat să construim, în timp ce gazdele au jucat pe contraatac, cu mingi lungi. Au fost și ocazii destul de multe, dar, până la urmă, am întors soarta partidei din două penaltyuri corect acordate de «centralul» Ardelean. Per ansamblu, am avut parte de un meci greu pe terenul unei echipe ce joacă tare, iar nouă ne-au lipsit două piese importante, căpitanul Suciu și cu Marc. Important este că am reușit astfel să legăm patru victorii și să ne menținem pe un onorant loc 3. Dedicăm victoria Paulei, fiica președintelui Consiliului de Administrație de la Păulișana, Vasile Pasăre, care și-a serbat majoratul”, a punctat Dinu Maghici.
Fără Stan alături, Cosmin Coraș a făcut cuplu în centrul defensivei cu Onoc. „Din punctul meu de vedere, un rezultat de egalitate era mai echitabil. Primul lor penalty a fost foarte ușor acordat, eu zic că jocul putea continua la acea fază. Rămânem cu un meci destul de bun, cu trei bare, în fotbal ocaziile se răzbună”, a spus Coraș.
Formații:
Beliu: Semeniuc – Fl. Popa (87 Cl. Feieș), Coraș, Onoc, Morar (80 Mihoc) – Purtan – Cohan, Berar, V. Mașniță, Ruja (85 Sandu) -Al. Gligor (56 Dobrea). Antrenor: Costel Filipaș.
Păuliș: Brutyo – E. Calancea, Pleșca, Peia, Benescu (46 Rus) – Adam, Gîlcă – A. Popa (90 Itu), Grigorean – D. Calancea – M. Bud (95 Gugeanu). Antrenor: Dinu Maghici.
Arbitri: Mircea Ardelean – Andrei Pantea, Sebastian Pantea.
Observatori: Gabor Biro, Ioan Hamza.

Recomandările redacției