Gazele de şist scot lumea în stradă: mai multe ONG-uri vor organiza un protest la Arad

2
184

gaze-de-sistÎncă de anul trecut vă informam că oraşul Curtici şi satul Adea, care aparţine din punct de vedere administrativ de comuna Sintea Mare, apar pe lista localită­ţilor pentru care au fost acordate licenţe de explorare şi exploatare a gazelor de şist. Această listă a fost dată publicităţii de romania.indymedia.org. Exploatarea respectivelor resurse urmează să se facă prin fracţionare hidraulică, metodă conside­rată de specialişti ca fiind extrem de peri­culoasă pentru mediu. Mai mult, informaţii cu privire la exploatarea gazelor de şist din judeţul Arad prin această metodă au fost făcute publice şi de mai mulţi bloggeri ecologişti. În aceste condiţii, pe www.petitieonline.com a fost lansată o petiţie împotriva acestor operaţiuni, semnată de mii de persoane, printre care şi mulţi arădeni.
Ecologiştii se adună în Piaţa Avram Iancu
În aceste condiţii, mai multe ONG-uri anunţă organizarea unui protest. Acesta urmează să aibă loc pe 4 aprilie, începând cu ora 17, în Piaţa Avram Iancu. „Pe data de 4 aprilie, în peste 20 de oraşe din ţară, vor avea loc mai multe proteste şi manifestaţii împotriva explorării/ exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Lista oraşelor în acest moment este următoarea: Bucureşti, Bârlad, Alba Iulia, Arad, Sibiu, Brașov, Târgu Neamț, Mangalia, 2 Mai, Călă­rași, Piatra Neamt, Slatina, Galați, Timișoara, Oradea, Iași, Buzau, Costinesti, Bu­ziaş, Cluj Napoca, Vaslui, Suceava, Craiova, Codlea si numarul lor este în creştere. Cerem anularea hotărârilor de guvern prin care s-au aprobat în mod ilegal acordurile de explorare, dezvoltare şi exploatare emise pentru mai multe companii, printre care Chevron, East West Petroleum şi Clara Petroleum, în Dobrogea, Vaslui, respectiv judeţele Bihor, Arad şi Timiş. Cerem interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice şi realizarea stu­diului de impact şi asupra mediului”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. Cătălin Galben, unul dintre cei care au iniţiat acţiunea de la Arad susţine că este primul protest împotriva modului de exploatare al gazelor de şist care are loc în municipiu. „Am organizat această acţiune împreună cu Asocia­ţia «Respiră Verde» şi mai mulţi cola­boratori. Nu avem nimic împotriva gazelor de şist, ci împotriva modului în care acestea sunt exploatate, me­toda aleasă fiind poluantă şi dăunătoare pentru mediu”, a declarat Galben. Acesta spune că a cerut autorizaţie de la Primărie pentru o sută de protestatari şi că speră ca va veni cât mai multă lume.
De menţionat că o acţiune împotriva exploatarii gazelor de şist va avea loc şi la Curtici, unde mâine, va fi proiectat un film documentar despre extracţia acestora, asta după ce filmul cu pricina a fost prezentat şi într-un club din Arad.
Ecologiştii mai susţin că vor depune petiţii la autorităţile din fiecare oraş, pentru ca acestea să ceară Guvernului să ia măsuri împotriva fracturării hi­dra­ulice. „Ne opunem oricărei ingerinţe din partea corporaţiilor în scrierea legislaţiei româneşti, în dauna inte­resului cetăţeanului. Denunţăm co­rupţia la nivel înalt care serveşte interese anti-cetăţeneşti. Luptăm pentru dreptul la un mediu sănătos, pentru dreptul la viaţă şi sănătate, pentru dreptul la o corectă informare a cetăţenilor”, mai spun organizatorii protestului.
Pericole ascunse
Potrivit acestora, pericolele fracturării hidraulice sunt ascunse opiniei publice. Astfel, metoda a fost interzisă sau suspendată până la efectuarea unor studii clare, în mai multe ţări europene precum Bulgaria, Franţa, Germania, Irlanda dar şi state din SUA, inclusiv New York. „Mai mult de jumătate din apa contaminată rămâne însă în subteran şi migrează în timp în pânza freatică. Pre­- siunea de până la 1.000 atmosfere produce fisuri în pereţii forajului şi apar scurgeri directe în pânza freatică încă de la prima utilizare. Aşa s-a întamplat în SUA, documentat cu mărturii şi cazuri reale în documentarul «Gasland»”, susţin ecologiştii.

2 COMENTARII

  1. Toata lumea a devenit, peste noapte, ecologista. Incepand de la fotbal si agricultura, toata Romania colcaie de „specialisti”. Ce pregatire u acesti „specialisti” ? Cati ani au studiat metodele de extractie a gazelor de sist si, implicit, efectele acestora asupra mediului ? Nu mai bine sa lase ca spacialistii (fara ghilimele !) sa se ocupe de problema ?

  2. catre ”aradean” : au ajuns postacii si pe situl Glasul Aradului? cu cat va platesc astia de la Chevron, etc? va platesc la ora sau la postare, ca sa laudati o metoda criminala, dovedita si care a provocat daune ireparabile acolo unde s-a folosit?
    Si, doi la mana, ca roman, atitudinea ta e de toata rusinea: esti tipul clasic de tradator, care isi vinde comunitatea si natiunea pentru un pumn de dolari, chiar dca face propaganda mincinoasa folosirii unor otravuri in apa, sol, si aer! Esti tampit, amice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.