Cu bune, cu rele, lucrările de amenajare a terenului artificial de pe arena „Motorul” se apropie de final. În această săptămână, angajații firmei Ischia din Galați au lucrat la umplerea cu nisip și granule de cauciuc a suprafeței sintetice apelând la un utilaj special sosit chiar luni în orașul nostru.
Deși ar mai avea de împrăștiat un camion de granule de culoare verde, reprezentantul societății gălățene, aflată în permanentă legătură cu colegii săi aflați pe teren în Aradul Nou, susține că vineri după-amiază lucrările vor fi fina­lizate și, teoretic, s-ar putea face recepția de către angajator, respectiv Primăria Arad. Dar, pe de altă parte, același reprezentant al Ischia recunoaște: „Chiar dacă cel târziu sâmbătă ne putem retrage cu totul de pe teren, asta însemnând că vom curăța inclusiv șantierul, probabil recepția lucrării se va face luni sau marți. Din punctul nostru de vedere, nu vedem nimic în neregulă dacă sâmbătă după-amiază sau seara, în nocturnă, s-ar juca primul meci de fotbal pe noul teren, dar, vă dați seama, decizia nu ne aparține”.
Din partea Primăriei, cel care a urmărit pas cu pas evoluția lucrărilor de pe „Motorul” a fost Lucian Hațegan, referentul serviciului Baze Sportive. Din informațiile noastre, acesta le-a comunicat „oficialilor” UTA-ei să nu se bazeze prea mult pe terenul din Aradul Nou pentru ultimul amical estival. Aflat mereu pe „front”, Hațegan nu crede că lucrările vor fi finalizate sută la sută până sâmbătă și, oricum, dacă acest lucru se va întâmpla până la urmă, fără recepția oficială a lucrării fotbaliștii nu pot folosi încă noua suprafață artificială. Fiind vorba despre o investiție din banii publici, trebuie procedat ca la carte, în așa fel încât firma câștigătoare a licitației să nu poată da vina pe jucătorii UTA-ei sau Lipovei pentru eventualele imperfecțiuni descoperite la recepție.
Prin urmare, utiștii au închiriat deja arena din Sânnicolau Mic pentru disputa amicală cu Șoimii Lipova. În proporție de 95% aceasta se va juca sâmbătă, de la ora 11, decizia finală urmând – probabil – să fie luată de Gheorghe Falcă. Weekendul trecut, primarul susținea că partida de prezentare a noului lot al „Bătrânei Doamne” se va juca în nocturna din Aradul Nou, sperând – probabil – ca recepția lucrării să fie făcută cel târziu vineri, 27 iulie. Cum acest e lucru pare imposibil a se realiza, e greu de crezut că Falcă va da „verde” amicalului dintre echipele lui Ionuț Popa și Flavius Sabău, chiar dacă – probabil – terenul ar putea fi bun de joc sâmbătă seară.
ISCHIA Sport SRL a fost desemnată câștigătoare definitivă a licitației pentru montarea gazonului monofilament FIFA 2 stele în luna februarie. Lucrările au fost întârziate în special de angajații Primăriei, care au lucrat la amenajarea suprafeței de pe „Motorul” nu mai puțin de 4 luni de zile. Astfel, amplasamentul a fost predat cu adevărat firmei din Galați de abia la începutul acestei luni, care se va încadra în termenul de 30 de zile avut la dispoziție pentru montarea și amenajarea gazonului. Valoarea investiției suportată de autoritățile locale este de 1.250.166,40 de lei.

Recomandările redacției