E în firea fiecărei generaţii să-şi imagineze, cu onesta candoare,

 că ea e buricul pământului şi că de la ea încolo începe viaţa universului.

Nicolae D. Cocea

 

Ce înseamnă urbea pentru tineri? Cât sunt ei de afectaţi de metropolă sau câţi mai înţeleg ceva din frumuseţea naturii? Sunt întrebări, care la prima vedere n-au sens, însă, dacă am analiza lucrurile în esenţa lor, observăm, cu durere, că majoritatea tinerilor, prin vocabularul „bogat” pe care-l deţin, aparţin generaţiei lui „beton”.

Am avut în ultimii ani de zile ocazia să cunosc mulţi copii şi adolescenţi, prin natura meseriei şi am rămas stupefiat de celebrele lor expresii pe care le folosesc zi de zi şi să nu mai spun că am auzit la ei nişte înjurături, vorba francezului, très joli. Dacă până mai ieri, când analizam un lucru sau un obiect spuneam: da, e frumos, azi se foloseşte expresia da, e „beton” sau „cool” ori „aur” etc. Expresii ce-i caracterizează pe cei ce le folosesc.

Mă gândesc oare cum ar suna când îi spui prietenei tale în loc de celebra expresie: „eşti frumoasă”, „eşti beton”? sau când îţi cumperi o îngheţată în loc de „e bună”, „e beton”?

Generaţia lui „beton” sunt tinerii care au crescut, nu ca noi, pe maidane sau pe uliţe neasfaltate, ci între betoane, între cărămizi, între blocuri (nu generalizăm), asfalturi proaspăt turnate, unde frumosul e gri sau chiar negru, unde betonul influenţează inclusiv limbajul.

Generaţia lui „beton” nu a învăţat valoarea frumosului, ei nu pot să înţeleagă de ce cresc florile sau la ce foloseşte câmpul, pentru că au crescut între mastodonturi de beton. Dacă i-ai lăsa pe câmp nu ar face un pas înainte pentru că nu văd aleea asfaltată şi ar intra în panică.

Marea dramă este alta, că adesea prin comportamentul acestei generaţii dau dovadă că şi sufletul lor este la fel de tare ca o stană de piatră, ca un asfalt care nu lasă firul de speranţă să răsară din infectul beton ce-l sufocă şi, astfel, generaţia lui „beton” este premergătoare generaţiei robotizatelor, care trăiesc precum maşinăriile fără sentiment şi fericire.

Când ai uitat să iubeşti, să admiri, să te bucuri şi de picurul de ploaie ce cade seara ori de asfinţitul minunat al soarelui, atunci te poţi declara şi tu că eşti unul din multitudinea de membrii ai generaţiei lui „beton”.

Fiecare om se împrieteneşte cu ceea ce simte şi trăieşte, însă, adesea, acceptă prea uşor, sau poate din comoditate, să facă parte dintr-un curent sau altul, dintr-o generaţie sau alta, acceptând orice, fără a mai hotărî pentru el însuşi, la fel ca şi acel înţelept care a constatat, după o viaţă de mers cu asinul, că de multe ori e bine să nu mai lase ca măgarii să ia hotărâri decisive în viaţa lui.

În concluzie, trebuie să plantăm mai multe flori şi cuvinte frumoase în inimile acestei generaţii, că poate odată vor renunţa la pietrificarea societăţii şi a vieţii lor.

Paul Krizner

 

Recomandările redacției