George Puşcaş a devenit noul jucător al echipei Reading, miercuri seară. Atacantul român a semnat un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane cu echipa din liga a doua engleză, iar la scurt timp a acordat un interviu noului său club.
Golgheterul României U21 de la Campionatul European disputat în această vară spune că şi-a dorit foarte mult să joace în Anglia şi speră că nu va dezamăgi în tricoul noii sale formaţii.
„Sunt foarte bucuros deoarece am vrut să vin aici şi să demonstrez în Anglia. Este un vis pentru mine să joc în Anglia. Îmi place fotbalul englez. Când eram mic, mă uitam mereu la meciurile de aici. Este o nouă provocare pentru mine, îmi place, sper să avem rezultate grozave”, a declarat Puşcaş.
Întrebat când a aflat pentru prima oară despre interesul lui Reading, Puşcaş a fost sincer: „Acum o lună sau acum două-trei săptămâni, chiar nu mai ştiu. Când am auzit de Reading, am fost fericit pentru că această echipă m-a dorit foarte mult, iar asta mă face să mă simt bine, să vin aici şi să demonstrez că pot juca în acest campionat”.
Ulterior, George Puşcaş şi-a făcut o scurtă caracterizare, a explicat cine l-a convins să semneze cu Reading şi a vorbit despre debutul său la noua echipă: „Sunt un atacant central tipic, căruia îi place să atace careul, să ajute echipa şi să dea totul pentru echipă. Dacă învingem, nu contează dacă marchez eu sau nu. Cunosc deja stilul acestui club. Am vorbit şi cu managerul, iar el mi-a explicat cum stau lucrurile aici. Am apreciat că antrenorul a insistat pentru transferul meu, iar şi acest lucru m-a făcut să vin. Sunt nerăbdător să joc. Când sunt multe meciuri, trebuie să fii concentrat. Asta este viaţa noastră, trebuie să joci fiecare meci ca şi cum ar fi ultimul”.
Reading a început noul sezon din Championship cu o înfrângere, sâmbătă, scor 1-3, pe teren propriu, contra lui Sheffield Wednesday. Următorul meci este programat pentru sâmbătă, 10 august, în deplasare, cu Hull City.
În această vară, George Puşcaş s-a pregătit alături de Inter Milano, mergând în cantonamentul din Singapore, dar şi în Londra, acolo unde a îmbrăcat pentru ultima dată tricoul negru-albastru. Atacantul a evoluat în ultimele 45 de minute ale amicalului cu Tottenham şi a ratat primul penalty al echipei.
În sezonul trecut, Puşcaş a evoluat pentru Palermo, formaţie pentru care a jucat în 33 de meciuri şi a marcat de 9 ori.

Recomandările redacției