O femeie de 82 de ani, din municipiu, a murit, azi, în propria casă, intoxicată cu fum. Având în vedere că afară erau – 8 grade, iar victima se încălze cu un calorifer electric, se poate spune că femeia este prima victimă făcută, anul acesta, de ger la Arad. Asta, cu atât mai mult cu cât, potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, nu au fost înregistrate cazuri de degerături, deşi în ultima vreme temperaturile au fost foarte scăzute în judeţ.

Azi dimineaţă, pompierii au fost chemaţi să intervină la un incendiu produs pe strada Ilarie Chendi. Flăcările au izbucnit în apartamentul femeii, ca urmare a faptului că hainele care erau puse pe radiator au luat foc. Pompierii au intervenit prompt, au stins incendiul, dar femeia nu a mai putut fi salvată. „Pentru stingerea incendiului a intervenit detaşamentul Arad cu două autospeciale şi cinci subofiţeri. Incendiul se manifesta fără flacără, cu degajare de fum. A fost găsită o persoană de 82 de ani în stop cardio-respirator, care a fost predată echipajului SMURD”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş Arad. Medicii de la SMURD au încercat în zadar să o resusciteze, pentru că femeia nu a mai putut fi salvată.

Potrivit martorilor, pompierii au găsit în locuinţa victimei multe deşeuri, astfel încât femeia pare a fi murit din cauza fumului provocat de arderea acestora.

Sfaturile pompierilor…

Încă de luna trecută,  Serviciul Prevenire din cadrul ISU Arad a ţinut să reamintească locuitorilor judeţului câteva măsuri care trebuie luate pentru evitarea unor evenimente neplăcute sau chiar tragice provocate de sistemele de încălzire pe timpul iernii. Astfel, arădenii au fost şi sunt sfătuiţi să cureţe şi să repare coşurile de fum numai cu ajutorul persoanelor autorizate, pentru că aprinderea funinginii în interior, în cazul coşurilor necurăţate poate produce o temperatură de 800-1000 grade Celsius. De asemenea, coşurile situate în podul caselor trebuie tencuite obligatoriu, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. Mai mult, nu trebuie utilizate sobe defecte, burlane metalice fisurate, reşouri electrice improvizate, instalaţii electrice improvizate cu prize defecte şi siguranţe la tablourile electrice necalibrate, iar lemnele şi rufele nu trebuie puse la uscat pe sobe, iar focul nu trebuie lăsat nesupravegheat. În plus, soba cu lemne nu trebuie încărcată înainte de culcare, iar arzătorul sobelelor cu gaze naturale nu se lasă aprins şi nesupravegheat pe perioada de noapte. „Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o coală de tabla de 70 x 50 cm. Aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact. Depozitaţi cenuşa şi jăratecul în gropi speciale şi stingeţi-le cu apă. Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune sau cu garnituri deteriorate ori cu furtun de cauciuc fisurat. Nu încercaţi cu flacără etanşeitatea buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun. Aerisiţi încăperea înainte de a aprinde focul la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale, după care întotdeauna aprindeţi mai întâi chibritul şi apoi manevraţi robinetul de alimentare cu gaz. Nu folosiţi sobe cu uşi defecte. Nu aprindeţi focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, nu ardeţi lemne lungi, care nu permit închiderea uşii; nu supraîncălziţi sobele deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur; nu folosiţi afumători improvizate în podurile clădirilor, în magazii, şoproane; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi se vor amplasa independent de celelalte construcţii; menţineţi libere căile de acces şi accesul la sursele de apă, curăţându-le permanent de zăpadă şi gheaţă; menţineţi în poziţie deschisă uşile de acces/evacuare pentru asigurarea evacuării la lăcaşele de cult; nu depăşiţi capacitatea maxim admisă prevăzută în documentaţiile tehnice privind numărul de persoane prezente în localuri unde se organizează revelionul; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în încăperile în care există sobe de încălzit sau de gătit, lămpi de gătit cu petrol şi pentru iluminat, în stare de funcţionare; nu lăsaţi copiii să se joace cu focul (lămpi, lumânări, chibrituri, brichete); asemenea mijloace nu trebuie lăsate la îndemâna lor; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şure, poduri, magazii, grajduri cu mijloace care ar putea produce incendii; nu lăsaţi copiii să folosească aparatele electrice de uz casnic (fiare de călcat, reşouri, radiatoare etc.) sau aragazul decât în prezenţa adulţilor; nu lăsaţi închişi în casă minori, nici măcar pentru câteva minute; un singur minut în care aceştia nu sunt supravegheaţi poate fi fatal”, sunt alte sfaturi date de reprezentanţii ISU Arad.

… şi recomandările medicilor

Deşi, după cum vă informam, până acum la Spitalul Judeţean nu au fost înregistrate degerături, medicii fac câteva recomandări. „Nimeni nu trebuie să iasă afară fără îmbrăcăminte adecvată, iar persoanele bolnave să evite expunerea la intemperii. De asemenea, vârstnicii şi copii trebuie să evite acest lucru, pentru că sunt foarte sensibili”, a declarat Adrian Wiener, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Vine zăpada

În încheiere vă reamintim că potrivit meteorologilor, gerul va fi înlocuit în zilele următoare de temperaturi mai ridicate, dar sunt aşteptate ninsori şi chiar ploi. De menţionat că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până astăzi la ora 12, avertizarea vizând ninsori, precipitaţii mixte şi depuneri de polei. „Aria ninsorilor va fi din nou în extindere şi va cuprinse cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi în general slabe cantitativ, iar în Oltenia şi Muntenia stratul de zăpadă nou depus va mai putea atinge pe arii restrânse 10 cm. În Dobrogea şi trecător în sud-estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei”, se arată în informare.

Cristian Cotuna

Lucian Şerban

Recomandările redacției