Gestionarul acuzat că a prejudiciat Ocolul Silvic Lipova cu peste trei miliarde îşi susţine nevinovăţia

1
118

tiganÎntr-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că poliţiştii cercetează un angajat al Ocolului Silvic Lipova, acuzat că a produs un prejudiciu în valoare de peste trei miliarde de lei vechi. Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, bărbatul care lucra pe post de gestionar, ar fi sustras nu mai puţin de 778 metri steri de material lemnos. „Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat o acţiune împreună cu reprezentanţii Direcţiei Silvice Arad, pe linia depozitării şi comercializării de material lemnos şi au depistat o persoană care a sustras din gestiune, peste 770 mc material lemnos. În urma verificărilor efecutate la Ocolul Silvic Lipo­va, poliţiştii au constatat că, în perioada 2011 – ianuarie 2014, în calitate de gestionar al depozitului de material lemnos, N. Dorin, de 26 ani,  a sustras din gestiune, cantitatea de 778 mc material lemnos, cauzând un prejudiciu de 305.033,01 lei”, se arata în comunicat. În aceste condiţii, anchetatorii s-au sesizat din oficiu şi au început urmărirea penală faţă de angajatul Direcţiei Silvice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
În condiţiile în care furturile din pădure sunt la ordinea zilei, am trimis câteva întrebări pe adresa Direcţiei Silvice Arad (DSA), a Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva, a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Oradea şi a Ministerului Mediului. În plus, am încercat să luăm legătura şi cu gestionarul de la Lipova. Acesta îşi susţine nevinovăţia, dar nu doreşte deocamdată să dea prea multe amânunte în legătură cu cele întâmplate. „Eu pot să vă spun doar că sunt nevinovat şi sper că voi reuşi să dovedesc acest lucru”, a declarat bărbatul.
„Dacă este implicată, conducerea Direcţiei Silvice va plăti”
Dacă Ministerul Mediului nu  ne-a trimis încă niciun răspuns, reprezentanţii RNP şi ai ITRSV susţin că în cauză se fac cercetări. „La această dată, lipsa de material lemnos din depozitul de la Ocolul Silvic Lipova face obiectul dosarului de cercetare penală nr. 161/P/2014, deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, dosar în care Direcţia Silvică s-a constituit ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului de 303.305,01 lei (inclusiv TVA), corespunzător unui volum total de 728,28 mc. Având în vedere situaţia constatată la Ocolul Silvic Lipova, directorul Direcţiei Silvice Arad a dispus închiderea, în perioada 29.01 – 31.01.2014 a tuturos depozitelor de masă lemnoasă fasonată şi inventarie­rea materialului lemnos; nu s-au constatat alte situaţii similare celei de la Ocolul Silvic Lipova. După efectuarea cercetărilor de către organele abilitate, dacă se constată că în acest caz este implicată şi conducerea Direcţiei Silvice Arad, se vor lua măsuri în consecinţă”, se arată în răspunsul primit de la RNP, semnat de directorul general Adam Crăciunescu.
În ceea ce-i priveşte, reprezentanţii ITRSV Oradea susţin că nu au demarat niciun control la DSA. Ne întrebăm de ce?
Conducerea DSA arată cu degetul înspre gestionar
Conducerea DSA susţine că din depozitul de la Lipova a dispărut material lemnos din speciile cer, gărniţă, tei şi carpen. Mai mult, cei de acolo arată cu degetul înspre gestionar. Există informaţii că se încearcă transformarea sa într-un veritabil Acar Păun, pentru că cineva trebuie să răspundă şi nu pentru că ar fi vinovat.
„Persoana care avea atribuţiunea de a completa şi elibera sub semnătură avizele de expediţie pentru materialul lemnos ridicat din depozit a fost şeful de depozit (gestionarul). Ultima inventariere a materialului din depozit s-a făcut în cursul lunii ianuarie 2014, Menţionăm că în cursul lunii ianuarie 2014, conducerea Ocolului Silvic Lipova a dispus un control la depozitul de material lemnos, la finalizarea căruia, având în vedere situaţia constatată, a fost anunţată poliţia şi s-au demarat cercetările. Precizăm că, la data prezentei, s-a întocmit un dosar de cerce­tare penală în care Ocolul Silvic Lipova s-a constituit ca parte civi­lă”, se arată în răspunsul primit de la DSA, semnat de directorul Teodor Ţigan.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.