Gheorghe Domșa, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Arad, este poate singurul director din țară care a mai rămas în sistem de la înființarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Tocmai de aceea este persoana cea mai potrivită să  răspundă unor întrebări incomode legate de scurgerile din sistem, despre eficacitatea CAS-ului și al întregului sistem de sănătate, despre cât de necesare sunt spitalele private sau cât de performanți suntem în raport cu celelalte țări.

 

 

Sunteţi unul dintre cei mai longevivi directori – preşedinţi de CAS din ţară. Cum faceţi faţă de atâţia ani în fruntea unei instituţii de o asemenea importanţă, care necesită foarte multă responsabilitate, organizare şi stres?

 

–Da, aşa este. Longevitatea aceasta este un fapt. Sunt într-adevăr unul dintre cei mai longevivi preşedinţi de CAS din ţară, poate chiar singurul care a mai rămas în sistem, dintre cei care am pornit pe acest drum încă de la înfiinţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate şi a caselor de asigurări sociale de sănătate.

Şi pentru a răspunde onest la întrebarea „cum fac faţă” acestei funcţii, pe lângă răspunsul pe care singur l-aţi dat, prin modul în care aţi formulat întrebarea, aş completa cu faptul că, un rol deosebit l-a avut în tot acest timp echipa de profesionişti, pe care mi-am format-o lângă mine, şi cu care am lucrat deosebit de bine pentru atingerea obiectivelor de serviciu, la care, bineînţeles, a contribuit masiv şi aportul constant al angajaţilor instituţiei, un colectiv unit, care a funcţionat întotdeauna ca un întreg.

Subliniez de asemenea şi că, motorul care m-a ţinut atâta timp în acest sistem a fost tocmai viziunea şi idealurile cu care, iată: acum 20 de ani, am pornit pe acest drum al reformei şi al înnoirii în sănătate, precum şi convingerea că experienţa şi pregătirea mea în domeniu pot fi de folos pentru a construi un sistem de asigurări sociale de sănătate, care să răspundă cât mai bine necesităţilor specifice din ţara noastră.

Prin eforturi conjugate, împreună, trecând prin bune şi mai puţin bune, am construit de la zero un sistem nou, diferit de ceea ce exista până în 1999, dar absolut necesar în contextul social, sistem care, chiar dacă nu este perfect, reuşeşte să fie un punct de pornire în realizarea unui sistem mai performant.

 

Sistemul de sănătate din România înghite foarte multe fonduri şi totuşi eficacitatea sa lasă enorm de dorit. Este cunoscut faptul că un procent semnificativ din aceste fonduri se pierd fără urmă. Care ar fi soluţia să acoperim „găurile negre“ din sistemul de sănătate românesc?

 

–În primul rând, v-aş răspunde cu o sintagmă, pe cât de adevărată, pe-atât de greu de acceptat: „Sănătatea costă”. Şi spun că, pentru noi, românii, această sintagmă şi adevărul pe care îl cuprinde ea, este mai greu de acceptat, pentru că venim dintr-un sistem în care părea că avem gratuitate. Repet: părea. Întotdeauna au existat costuri suportate de noi, de populaţie, direct sau indirect, vizibil sau mai puţin vizibil. Niciodată statul nu a putut să ducă la bun sfârşit proiectele şi strategiile în care s-a implicat, fără participarea masivă a populaţiei la aceste demersuri. Suntem şi azi în aceeaşi situaţie, doar că participarea noastră este acum cuantificată şi mult mai transparentă.

Dacă sunt fonduri multe sau foarte multe, e greu de stabilit dacă nu avem un reper clar, faţă de care să ne raportăm. În timp, fondul a crescut, la fel şi nevoia de servicii medicale şi medicamente, dar mai ales costurile acestora, dacă avem în vedere creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor medicale, introducerea de medicamentele noi, inovative, cum ar fi cele pentru tratarea unor boli, până nu demult incurabile (unele hepatite), programele naţionale de sănătate, care se adresează unor mase largi de pacienţi cu afecţiuni oncologice, afecţiuni cardiologice, diabet, boli rare, pacienţi care au nevoie continuă de servicii de dializă, şi multe altele, pe care nu le voi aminti aici.

Toate acestea reprezintă costuri foarte mari, pe care le suportă fondul de asigurări de sănătate constituit din contribuţiile noastre lunare.

Toate acestea reprezintă costuri, care de multe ori, sunt suportate în tăcere de sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără prea multă „publicitate”, tocmai pentru că rolul acestui sistem este de a prelua parţial/integral costurile generate de acordarea asistenţei medicale în caz de boală sau accident.

Şi atunci, cred că nu putem spune că unele fonduri „se pierd fără urmă”, ci eventual că nu vedem întotdeauna exact cât înseamnă sau cât de bine contribuie aceste fonduri la menţinerea stării de sănătate a populaţiei.

 

Care este cel mai performant sistem de sănătate din lume şi unde ne situăm noi?

 

–Cred că dacă vorbim de sisteme de sănătate performante într-o ţară sau alta, vorbim de fapt despre sisteme eficiente, dar totodată potrivite pentru populaţia din țara respectivă. Pentru că, până la urmă sistemul social de sănătate este o politică de stat, care se adresează nevoilor populaţiei.

Or, din această perspectivă o comparaţie nu este foarte relevantă, decât eventual prin puterea exemplului spre care să tindem, printr-o atentă particularizare la specificul românesc, dar nicidecum spre o ţintă în sine, pe care să o atingem prin imitare, câtă vreme sunt atâţi factori de care trebuie să ţinem cont: nivel de dezvoltare economică, nivel de educaţie, obiective majore, mentalităţi specifice, etc.

 

Foarte mulţi dintre asiguraţi, care plătesc o sumă relativ mare din salariu, se plâng de faptul că într-o viaţă nu ajung să beneficieze de banii cu care cotizează la sănătate. Vorbim aici în principal de persoanele care nu prea ajung la doctor. Cred că ar fi bine să lămurim acest aspect, iar lumea să ştie unde se duc aceşti bani şi cât sunt de importanţi.

 

–Aşa cum ştiţi, sistemul nostru este unul social, bazat pe principiul obligativităţii plăţii contribuţiei, dar şi al solidarităţii şi subsidiarităţii în gestionarea fondurilor. Aşadar, câtă vreme vorbim de o cotă unică de participare la constituirea FNUASS, gradul de contributivitate al asiguraţilor noştri este egal din punct de vedere procentual, diferenţa făcând-o doar nivelul venitului.  Cu alte cuvinte, cei cu venituri mici, plătesc mai puţin decât cei cu venituri mai mari, deşi fiecare contribuie cu acelaşi procent din venitul său.

Prin urmare, da, există şi posibilitatea ca în decursul unei lungi perioade de timp, o persoană sau alta să „nu prea ajungă la doctor” şi atunci, practic ar putea considera că nu ajunge să beneficieze de banii cu care cotizează la sănătate. Dar, oare, aşa se pune problema? Am prefera oare să fim bolnavi, ca să beneficiem de banii cu care am cotizat, sau am prefera să fim sănătoşi şi să avem mulţumirea faptului că banii cu care am contribuit noi au adus alinare şi însănătoşire altor semeni ai noştri, care în absenţa acestui sistem social de asigurări sociale de sănătate, nu ar fi putut nici în trei vieţi să suporte cheltuiala necesară pentru asistenţa medicală de care avea nevoie.

Cred că ne-ar fi tuturor mai bine dacă am găsi timpul să privim lucrurile şi din această perspectivă, fără a ne limita doar la simple calcule financiare sau de alt tip.

 

 

Sistemul privat. Câte fonduri absorb instituţiile medicale private din Arad şi cât de benefică este existenţa lor?

 

–Din nou o întrebare la care nu se poate răspunde dacă nu aducem câteva clarificări, absolut necesare. Sistemul nostru de asigurări sociale de sănătate este un sistem social, prin solidaritate şi contributivitatea obligatorie şi totodată un sistem public, prin gestionarea FNUASS prin intermediul instituţiilor publice (CAS). Dar, să nu uităm că, pentru funcţionarea sistemului, statul a creat cadrul legal pentru organizarea furnizorilor de servicii medicale (medici), de medicamente, de dispozitive medicale, în regim privat şi totodată a stabilit ca relaţionarea dintre aceşti furnizori şi CAS să se realizeze în parteneriate civile, cu drepturi şi obligaţii specifice.

Cu alte cuvinte, dacă avem în vedere că înainte de înfiinţarea sistemului de asigurări sociale de sănătate aveam doar instituţii medicale publice şi că sistemul funcţionează inclusiv datorită dezvoltării sistemului privat, atunci putem afirma cu certitudine că existenţa instituţiile medicale private este una benefică, atât pentru că asigură accesul asiguraţilor noştri la servicii medicale, cât şi pentru că, prin competitivitatea cu instituţiile medicale publice, este stimulată creşterea calităţii serviciilor medicale.

Să nu uităm că actualmente au rămas în categoria instituţiilor medicale publice doar câteva dintre spitale, iar în rest, furnizorii care activează pe piaţa medicală: medici de familie, medici specialişti, laboratoare de analize medicale, farmacii, spitale, furnizori de dispozitive medicale şi de îngrijiri medicale la domiciliu, sunt cu toţii furnizori privaţi.

 

Medicina de familie. Există foarte mulţi medici de familie care îşi fac meseria exemplar: respectă orarul de muncă afişat, fac vizite la domiciliul bolnavilor sau la cei care se deplasează greu, nu percep taxe extra etc. Există însă şi o parte semnificativă a medicilor de familie care nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. Ce măsuri poate lua CAS în astfel de cazuri şi dacă s-au luat vreodată?

 

–Cred că nu e corect şi nici echitabil să vorbim în această notă doar despre medicii de familie. Cu siguranţă, putem găsi exemple pozitive, de profesionalism şi dăruire, dar şi exemple mai puţin pozitive, în oricare dintre domeniile de asistenţă medicală care se acordă în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Rolul nostru este acela de a sesiza la timp şi de a corecta inerentele greşeli sau derapaje şi de a ne asigura că acestea nu se perpetuează. Pentru aceasta, avem ca aliaţi: legea şi contractul încheiat cu furnizorii de servicii medicale, ca instrument: controlul periodic şi/sau inopinat al furnizorilor care desfăşoară activitatea în baza contractelor încheiate cu CAS Arad, iar ca măsuri, avem atât sancţiunile legale şi contractuale, cât şi experienţa şi discernământul necesar pentru a face diferenţa între o simplă greşeală şi o faptă rău-intenţionată.

Da, s-au luat astfel de măsuri, pornind de la avertisment şi până la recuperarea prejudiciilor materiale cauzate FNUASS, iar rezultatele se văd, fie şi numai dacă avem în vedere că Aradul nu a fost niciodată citat în categoria judeţelor, în care s-au constatat abateri grave de la corectitudine şi legalitate.

 

La un moment dat s-a adus în discuţie un proiect care viza desfiinţarea CAS-urilor. Cât de actual mai poate fi acel proiect şi cât de plauzibil?

 

–De-a lungul timpului au fost aduse în discuţie diverse proiecte de reformare a sistemului, printre acestea numărându-se şi cel care viza desfiinţarea CAS-urilor. Orice variantă poate fi plauzibilă, la un moment dat, şi cu toate acestea, pentru a deveni şi viabilă, e necesar să se ia o decizie, care să ia în calcul toţi acei factori determinanţi, pe care i-am mai pomenit în discuţia noastră. Or, până acum, după cum ştim, nu s-a ajuns la stabilirea unei alternative clare, care să constituie o soluţie mai bună şi mai potrivită, faţă de actuala organizare a sistemului de asigurări sociale de sănătate.

În opinia mea, acest sistem trebuie să îşi continue existenţa, până când vom putea veni cu un proiect alternativ viabil şi adaptat la nevoile societăţile noastre şi la capacitatea reală de susţinere şi acoperire a acestor nevoi.

Vă mulțumim.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției