SANYO DIGITAL CAMERA Gheorghe Falcă, copreședintele Alianței Creștin Liberale este de părere că deputatul PSD Flavius Măduța a confirmat, atunci când a spus că viitorul președinte trebuie să respecte arădenii, că Victor Ponta nu trebuie să fie președintele României. Astfel, liderul ACL își întărește afirmațiile, reamintind multele cazuri în care șeful PSD    și-a bătut joc de arădeni, prin tăierea banilor pentru persoanele cu handicap, oprirea mai multor lucrări de infrastructură sau oprirea lucrărilor în școlile arădene.
„Domnul Măduța declara ieri că viitorul președinte al Româ­niei trebuie să respecte arădenii. Domnul Măduța ne arată că nici el n-a reușit să facă nimic pentru Arad, toate solicitările lor fiind blocate de Victor Ponta, acesta din urmă dovedind în repetate rânduri că nu respectă arădenii. Într-adevăr, Victor Ponta nu trebuie să câștige ale­gerile prezidențiale. Domnul Ponta, în calitate de prim-mi­nistru, și-a arătat lipsa de res­pect pentru arădeni atunci când nu a dat niciun ban pentru persoa­nele cu handicap și însoțitorii acestora, atunci când a oprit lucrările la Autostrada Nădlac-Arad, atunci când a oprit lu­crările la cele două pasaje de pe centura municipiului Arad, lucrări care încă stagnează sau atunci când a oprit finanțarea lucrărilor din școlile arădene”, a declarat Gheorghe Falcă.

Recomandările redacției