Edilul Aradului, Gheorghe Falcă a demisionat din Universitatea „Aurel Vlaicu“. Primarul a fost profesor la universitatea de stat, acesta predând comunicare la Facultatea de Inginerie.

Gheorghe Falcă și-a depus demisia în semn de protest, după ce UAV i-a conferit un titlu important lui Adrian Năstase.

Acesta declarat că nu îşi poate asocia numele cu „un non-model pentru societatea românească”.

Potrivit unor surse, edilul ar fi luat decizia și-a și-a depus chiar demisia de săptămâna trecută, dar a evitat să o facă publică, înainte de alegeri.

Totuși, primarul Gheorghe Falcă a susținut într-o conferință de presă că și în viitor, rămâne un susținător al universității și că poartă respect cadrelor universitare.

Pe 17 mai, fostului premier, Adrian Năstase i s-a conferit titlul „Doctor Honoris Causa” al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, ca o recunoaştere pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată.

Adrian Năstase este din 2001, profesor onorific al universităţii de stat din Arad, iar conducerea a hotărât ca pentru „meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat”, să-i acorde această calitate.

Comisia de Laudatio a subliniat că titlul a fost acordat „în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României”.

La ceremonie au fost prezenţi atunci, printre alţii, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a fost şi preşedintele Comisiei de Laudatio, şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române.

 

Recomandările redacției