seculici

 

Gheorghe Seculici a fost „personalitatea arădeană” invitată astăzi, pentru a vorbi în faţa publicului, la Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol”. Centrul de interes al conferinţei nu a fost însă activitatea sa politică, administrativă sau economică, ci cealaltă profesie, mai puţin cunoscută de arădeni, de arhitect. „Convenţia pe care am «semnat-o» tacit a fost aceea de a vorbi despre arhitectură şi de a lăsa deoparte orice alt domeniu de activitate”, a mărturisit Florin Didilescu, director al Bibliotecii Judeţene şi vechi prieten al acestuia, în cuvântul de deschidere.

Gheorghe Seculici începe să studieze arhitectura la Timişoara, acolo unde a şi dat admiterea, iar în anul patru, fiind printre cei mai buni studenţi, ajunge la Bucureşti.  Absolvă Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” în 1979, iar între 1999 şi 2001, urmează cursuri postuniversitare la secţia „Restaurare”. La Arad lucrează alături de cei mai buni arhitecţi ai oraşului şi, deşi în perioada comunistă prioritare sunt considerentele economice, proiectează mai multe blocuri din oraş. După Revoluţie este, de asemenea, semnatar al mai multor proiecte importante, dintre care putem aminti Biserica „Betel” sau  noul sediu al Consiliului Judeţean Arad, în realizarea căruia şi-a direcţionat nu doar talentul de arhitect, ci şi cele de om politic, administrator şi manager de proiect. „Am avut mereu o tendinţă extraordinară de a construi în orice domeniu în care m-am implicat”, spune el.

Puteam reaminti că Gheorghe Seculici a mai urmat studii postuniversitare la : Agenţia Naţională pentru Privatizare (diplomă de Evaluator al societăţilor comerciale), Camera de Comerţ din Viena (diplomă de Manager diplomat, obţinută în 1994). A mai urmat  cursuri de formare pentru înalţi funcţionari publici (2010), dar şi cursuri postuniversitare de perfecţionare în „Securitate şi bună guvernare” (2011).

De-a lungul vremii, Gheorghe Seculici a îndeplinit următoarele funcţii: vicepremier, Ministru de Stat pentru Coordonarea Activităţilor Economice în guvernul Tăriceanu şi Director general al S.C. „Proiect Arad” S.A (societate privatizată în 1991, când obţine un pachet important din acţiunile instituţiei). În această poziţie se găseşte şi astăzi, cumulată cu cea de Preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură.

În 1994 devine membru P.D., iar în 1998 se află în poziţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a P.D.L. Arad. Este consilier municipal între 1992 şi 2002, apoi consilier judeţean. În urma alegerilor locale din 2004 devine preşedinte al C.J. Arad.

La „Personalităţi arădene”, Gheorghe Seculici a vorbit despre proiectele din trecut şi a prezentat mai multe fotografii. Publicul a putut astfel afla detalii puţin cunoscute legate de arhitectura oraşului şi de implicarea acestuia în dezvoltarea Aradului.

(G.S.)

Recomandările redacției