Gheorghe Seculici, vicepreşedintele CCIR şi președintele CCIA Arad, a participat la Forumul de Afaceri și Investiții România – Spania, ce a avut loc în data de13 martie 2019, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a Spaniei.

Componenta de business a delegației oficiale a României a fost condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

Cu această ocazie, în prezența lui Ștefan-Radu Oprea, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat al României și a Xianei Mendez, Secretar de stat, Ministerul Comerțului al Spaniei, a avut loc semnarea unui memorandum de înţelegere între Camera de Comerț și Industrie a României și Camera de Comerț a Spaniei.

Pe teritoriul țării noastre își desfășoară activitatea 5985 de companii spaniole, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 1,71 miliarde de euro. Totodată, valoarea investițiilor directe a fost, în 2018, de peste 1,55 miliarde de euro. Chiar dacă industria în România deține un procent de 30% din Produsul Intern Brut, trebuie să acceptăm faptul că, în continuare, avem o economie de sub contractori, o bună parte dintre specialiștii români, din diferite zone economice, își desfășoară acum activitatea în Spania”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Vicepreședintele CCIR, Gheorghe Seculici, a subliniat disponibilitatea de a iniția și de a derula proiecte noi de investiții: „Spania este unul dintre principalii parteneri economici ai României, dar și ai județului Arad, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât şi prin cea a investiţiilor efectuate. Este firesc și în interesul ambelor părți să intensificăm și să perfecționăm colaborarea bilaterală”.

Recomandările redacției