Generalul de brigadă cu o stea Gheorghe-Teodoru Ştefan, fost rector al Academiei de Informaţii în perioada în care Gabriel Oprea a coordonat tezele de doctorat suspectate de plagiat, va fi trecut în rezervă începând cu 1 august, potrivit unui decret semnat miercuri de preşedintele Klaus Iohannis.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 27 iulie a.c., decretul privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Ştefan Gheorghe-Teodoru din Serviciul Român de Informaţii – la data de 1 august 2016”, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de Administraţia Prezidenţială.

Gheorghe – Teodoru Ştefan a fost rector al Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” în perioada 2007-2013 şi a făcut parte din mai multe comisii de susţinere a tezelor de doctorat al căror coordonator a fost Gabriel Oprea.

El a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti şi a obţinut titlul de doctor al Universităţii din Bucureşti în 1992, fiind avansat în 2010 de fostul preşedinte Traian Băsescu din gradul de colonel în cel de general de brigadă.

Recomandările redacției