Cei care doresc să primească finanțare pentru dezvoltarea de exploatații pomicole trebuie să știe că au la dispoziție un ghid publicat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
Instituția a publicat versiunea consultativă a Ghidul solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole finanțate prin Submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică. Ghidul pentru exploatațiile pomicole a fost supus analizei celor care doresc să acceze fonduri în acest sens. Versiunea consultativă vine cu o noutate prin introducerea speciilor de dud și de goji ca fiind culturi eligibile prin Submăsura 4.1a. Pentru decontarea cheltuielilor generate de înființare plantațiilor pentru aceste specii, se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR.
Prin intermediul Submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de beneficiar (tânăr fermier/ forme asociative) și de investiție (ecologică/ investiții în zone cu constrângeri naturale etc.).
Solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu res­pectarea Strategiei ITI.

Recomandările redacției