Liga Studenţilor din Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Uniunea Studenţilor din România, în parteneriat cu Primăria Ghioroc îi aşteaptă pe iubitorii de muzică la „Noaptea DJ-ilor”. Cea mai tare petrecere în aer liber, cum este catalogată de organizatori, va începe sâmbătă seara, la ora 20, pe plaja lacului de la Ghioroc.
„O singură plajă, o singură noapte, Bartender Flair Show, mii de waţi, toate acestea te aşteaptă la cea mai tare petrecere în aer liber, «Noaptea DJ-ilor», din cadrul Ghioroc Summer Fest 2013. Vino în 10 august, de la ora 20, pe plaja lacului Ghioroc şi depăşeşte-ţi limitele la o petrecere fără inhibiţii în aer liber. Şi de această dată, avem invitaţi pe măsură şi suntem gata să dăm PLAY. Vor participa dj Ninho; nociv; dj Sebuh; Nilamarva; dj Pyro&Darius Vîrciu;  dj Paul One; Nyk Albassino; Alex Varcuş; Attic Ears b2b If-Ican (DeepCity – Hungary)”, susţine Cosmin Băhnean, liderul Ligii Studenţilor din cadrul UAV.

Recomandările redacției