Ghiorocul a ajuns fruntaș la proiecte de investiții în toate domeniile

0
192

Record de proiecte de investiții la Ghioroc, fonduri mari fiind atrase de administrația locală, pe toate domeniile – de la infrastructură rutieră și până la achiziții pentru manifestări culturale. Comuna Ghioroc este fruntașă la atragerea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare, din seria de proiecte accesate, multe fiind în stadiu de execuție, de semnare a contractului de finanțare și de licitație, pentru atribuirea lucrărilor. Pe bani europeni va fi pusă la punct infrastructura rutieră la Ghioroc și tot pe finanțare nerambursabilă va fi extinsă și rețeaua de apă și canalizare. De asemenea, investițiile derulate până acum în comună au avut susținere din bugetul local.
Edilul Corneliu Popi-Morodan își vede planurile de investiții pe cale să se înfăptuiască, în timp ce, noi proiecte de importanță majoră pentru comunitate urmează să fie depuse pentru accesarea de fonduri.
Modernizarea infrastructurii poate începe
Timp de aproape un an, din cauza contestațiilor, Primăria Ghioroc a avut parte de dificultăți în procedura de atribuire a lucrărilor la proiectul „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Ghioroc”. Primarul anunță acum semnarea contractului de execuție. Drumurile interioare vor fi modernizate pe bani europeni, pe măsura 7.2 a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) din Timișoara. „Pe acest proiect sunt prevăzute lucrări de modernizare a unor drumuri comunale și străzi, din întreaga comună Ghioroc pe o lungime de 7,5 kilometri. Aceste lucrări cuprind în primul rând asfaltarea părtii carosabile, dar și lucrări de execuție de podețe, accese spre proprietăți, marcaje și semnalizări,  poduri și șanțuri. Se va moderniza și drumul de acces de la Drumul Judetean 708 C, până la Plaja Ghioroc, drum care este foarte folosit de turiști. Asfaltul va avea lățimea de 5,5 metri, la fel ca dumul județean și va fi realizat din două straturi de asfalt, în conformitate cu normele de proiectare pentru categoria de drum din care face parte si această secțiune de drum, în lungime de un kilometru”, susține primarul Corneliu Popi-Morodan.
În cadrul acestui proiect vor mai fi modernizate încă 14 străzi, aici lățimea fiind stabilită la patru metri. Este vorba de: Gării, T. Vladimirescu, Cloșca, Horia și Cuza Vodă din Ghioroc;  Drecin, I. Slavici, C. Putici și str. Mica din Cuvin; strada Lungă, Crasnicului, Valea Mare tronson 2, Ghe. Hancea și strada Valea Mare tronson 1 (spre deal) din Miniș. Se vor executa șanturi pentru scurgerea apelor pluviale, podețe, accese spre proprietăți, marcaje și semnalizări. Asfaltările vor avea pe fiecare latură câte un acostament de 50 de centimetri. Primarul comunei subliniază că vor fi asfaltate cu prioritate străzile care au deja rețelele de apă și canal finalizate, ținându-se cont astfel de proiectul pentru infrastructura de apă-canal, aflat în fază de licitație. Urmează să fie avizată licitația, după care, constructorii să-și primească sarcinile. Primăria va ține la curent locuitorii, vizavi de derularea lucrărilor.
Undă verde la finanțare pentru Căminului Cultural din Cuvin
Proiectul pentru modernizarea și dotarea Căminului Cultural din Cuvin a primit undă verde la fonduri. Contractul finanțare pe masura 7.6 a AFIR a fost semnat. Acest proiect continuă investițiile făcute într-o primă etapă. Până acum s-au refăcut fațadele, acoperișul, s-au pus la punct instalațiile electrice și sanitare și au fost modernizate grupurile sociale.
Locuitorii vor avea parte de condiții deosebite în viitorul apropiat. La cămin va fi realizat un sistem de încălzire modern, vor fi montate sisteme de climatizare și grupuri sociale în interior. „Vom achiziționa dotări și costume populare pentru ansamblul de dansuri Junii Podgoriei. Din păcate, cei de la București ne-au tăiat dotările pentru bucătărie, dar și așa avem o resursă importantă de bani europeni nerambursabili pe care îi vom folosi pentru modernizarea comunei noastre. Acum urmează obținerea avizelor necesare emiterii autorizației de construire și a avizelor necesare demarării procedurii de licitație publică, prin care va fi desemnat un executant al lucrărilor. Sperăm să facem toate aceste proceduri, cât mai repede pentru ca să putem demara lucrările cât mai repede. Sperăm să nu avem parte de contestații la licitație, care să prelungească derularea procedurii”, susține Corneliu Popi-Morodan.
De asemenea, la Căminul Cultural Miniș se lucrează la foc continuu. Aici, după terminarea reabilitării acoperișului, lucrările de modernizare au ajuns la izolație și finisări exterioare. „Lucrările sunt în grafic si sperăm să se fina­lizeze în câteva luni”, adaugă primarul comunei Ghioroc.
Rețeaua de apă – canal –
extinsă cu 21 de kilometri
Una dintre dorințele locuitorilor – extinderea infrastructurii de apă-canal se va materializa în viitorul apropiat. Proiectul „Extinderea de retele de apă si canalizare în comuna Ghioroc” este în fază de licitație, nu peste mult urmând să fie aleasă firma care se va ocupa de lucrări. Ce zone nu pot fi acoperite de acest proiect ar urma să fie cuprinse în lucrările Companiei de Apă Arad.
Investiția va fi suportată din bani europeni, pe măsura 7.2 a Agenței pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Timișoara. Proiectul este de amploare, întrucât rețelele de apă și canalizare se vor extinde cu 21 de kilometri. „Lucrările vin în complectarea proiectului de pe POS Mediu. Cu aceste extinderi încercăm să acoperim cu rețele de apă și canalizare, zonele ce nu beneficiază de aceste servicii. Din păcate nu o să ajungă finanțarea pentru a acoperi întreaga comună, dar sperăm că vom fi cuprinși cu ce rămâne nefăcut în proiectul Companiei de Apă Arad, pe programul POIM”, explică primarul Corneliu Popi-Morodan.
Unitățile școlare –
prioritare la modernizarea pe fonduri nerambursabile
Două unități școlare ar urma să fie modernizate, proiecte pentru acestea fiind depuse pe Programul Național de Dezvoltare Locală II. Este vorba de reabilitarea clădirii Liceului Tehnologic „Vasile Juncu”, Miniș și reabilitarea și extinderea Școlii cu clasele I-VIII, din Ghioroc, proiecte aflate în faza întocmirii documentațiilor pentru semnarea contractelor de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.
Tot pe bani nerambursabili, pe măsura 7.2 a AFIR a fost depus proiectul „Înființarea unei grădinițe cu program prelungit și a unui afterschool în localitatea Ghioroc”.Acest proiect a fost evaluat deja. „Urmează să fie emis raportul de selecție, raport în care sperăm să fim prinși. Daca acest lucru se întamplă va urma procedura de obținere de avize, întocmirea proiectului tehnic, licitația pu­blică și apoi execuția lucrărilor”, spune edilul Corneliu Popi-Morodan.
Copiii vor avea parte de condiții mai bune la Școala Gimnazială din Ghioroc, pentru aceasta fiind achiziționat un nou cazan pentru încălzire, modern, de putere mare, care să înlocuiască cazanele uzate.
„Vom construi și un nou coș de fum care respectă cerințele în vigoare, după care, vom pune în funcțiune noul cazan cumpărat. Până atunci funcționăm la jumătate din capacitate, adică doar cu un cazan. Dacă vor fi temperaturi scăzute până facem trecerea pe noul cazan, suntem pregătiți și cu aeroterme pe care le putem pune în funcțiune ca să asigurăm confortul termic al elevilor”, asigură primarul.
Ghiorocul – mai aproape
de titulatura stațiune de
interes local
Anul acesta, Ghiorocul a făcut cei mai importanți pași pentru obți­nerea titulaturii de stațiune turistică de interes local. Pentru acest proiect măreț, Consiliul Județean și Primăria Ghioroc au făcut documentații și studii, necesare în vederea depu­nerii documentațiilor la Ministerul Turismului. „Am achiziționat dotări și echipamente în vederea îndeplinirii cerințelor legate de dotările minime necesare ce trebuie întrunite pentru obținerea avizelor de funcționare. Tot de la Consiliul Județean am primit finanțare pentru realizarea unei parcări lângă Plaja Ghioroc, parcare care este foarte utilă arădenilor și turiștilor. Având însă în vedere numărul mare al turiștilor, această parcare este insuficientă și sperăm ca și anul viitor să mai beneficiem de finanțare pentru a mări capacitatea acestei parcări”, declară Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc.
În 2017, numărul turiștilor care au ales Ghiorocul pentru distracție și relaxare a fost unul record, locația fiind supranumită „Litoralul Vestului”.
Nouă parcare în centrul
comunei
O problemă ridicată de locuitori a fost rezolvată de Primăria Ghioroc. Noua parcare din centrul comunei a fost betonată, astfel fiind eliminată posibilitatea de accidente la coborârea din tramvai. Locuitorii au în plus mai multe locuri de parcare. „Tot anul acesta am finalizat și stația de tramvai de la viaduct, fapt ce duce de asemenea la sporirea siguranței cetățenilor care călătoresc cu tramvaiul”, a conchis primarul Corneliu Popi-Morodan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.