În curând vor avea loc alegeri şi la Tineretul Naţional Liberal. Astfel, peste câteva zile, deputatul Glad Varga va lansa o platformă pe care o va prezenta celor interesaţi. ,,La acest moment nu exclud o candidatură a mea pentru o funcţie de conducere. Să vedem cu ce moţiune voi fi în consonanţă şi atunci voi avea o opţiune finală, pentru una dintre cele trei funcţii de conducere”, a precizat Glad Varga. În altă ordine de idei, toate organizațiile TNL vor organiza alegeri de jos în sus, comunale, orăşeneşti şi județene. După alegerile teritoriale va fi stabilită o dată exactă pentru Congresul Tineretului Național Liberal. Aşadar, rămâne de văzut dacă Aradul va avea un reprezentant la vârful conducerii TNL.
(G.C.)

Recomandările redacției