Timpul petrecut alături de copii este un lucru foarte important în dezvoltarea lor, dar și în relația dintre voi doi. Tehnologia din zilele noastre ne face de multe ori să neglijăm lucrurile acestea. Întrebăm arădenii ca să vedem în ce fel își petrec ei timpul liber cu cei mici.

Noi mergem foarte mult prin parc, dacă se poate, chiar și zilnic. Am un băiețel de 6 ani și nu vreau să îl văd cu nasul în telefon de la vârsta asta. Nu sunt de acord cu părinții care îi țin liniștiți lăsându-i să se joace pe telefon și de aceea nu vreau să fiu genul acela de părinte. Mergem în parc, ne plimbăm, el se joacă pe unde apucă și își face prieteni noi. Ieșim cu bicicletele, cu rolele, scoatem cățelul la plimbare, orice, doar să nu îl țin închis în casa, mai ales dacă ne ajută și vremea”, zice Alina, 31 ani.

Am doi copii, amândoi băieți. Norocul nostru este că stăm la casă și ei se joacă mult în curte. Stau cu ei și câteva ore pe zi pe afară chiar dacă nu fac neapărat ceva alături de ei pentru că se au unul pe celălalt. Îmi place să petrec cât mai mult timp în compania lor și așa reușesc să îi țin și departe de telefoane sau calculator. Uneori, când avem mai mult timp liber, de exemplu în weekend, mergem în parc sau îi mai duc la bunici în Deva, mai schimbă aerul, au prieteni și acolo, facem ce putem ca să îi ținem ocupați într-un mod productiv”, povestește Camelia, 33 ani.

Am o fetiță de 5 ani și a început de curând să facă balet. Acolo își petrece ea câteva ore pe săptămână. Când e acasă cu mine ieșim pe afară, sau ne jucăm împreună prin casă. Câteodată mă uimește și pe mine cu câte jocuri inventează, o las să facă ea un joc, regulile ei și ne jucăm până se plictisește. Trebuie neapărat să stai cu copilul tău cât mai mult, indiferent de cât timp liber ai, dacă nu ai, îți faci și tot stai”, zicea Mirela, 27 ani.

Am doi copii. Un băiat de 10 ani și o fetiță de câteva săptămâni. Deocamdată nu mai pot să îi ofer atenția pe care mi-o doresc băiatului pentru că trebuie să stau destul de mult pe lângă fetiță. Eu am norocul că stăm foarte aproape de bunici și de câteva rude, toate având copii de vârste apropiate cu al meu. El merge la ei, ei vin la noi, sunt destul de mari și îi las în pace să se joace cum le place. Deocamdată ieșim în parc când o scoatem pe cea mică la plimbare, dar în rest am ajuns să fac destul de puține lucruri cu el deocamdată”, spunea Ioana, 38 ani.

Recomandările redacției