Glasul arădenilor – Ce le recomandați bicicliștilor?

0
131

Foarte multe accidente în care au fost implicați bicicliști au avut loc în ultima perioadă. Cauzele sunt multiple, pe lângă conducătorii auto care greșesc, se mai adaugă și seria de greșeli pe care le fac bicicliștii și care, dacă ar fi mai puține, ar putea să evite mult mai ușor o nenorocire. De când a început să se încălzească, am văzut mulți arădeni care au scos bicicletele și vrem să vedem ce le recomandă lumea să facă dacă au decis să iasă la plimbare cu bicicleta.
„Să poarte neapărat vesta. Sunt polițiști care împart veste doar ca să aibă cât mai multă lume. Să o ia pe ei că îi poate salva în multe situații. Nu se știe niciodată de unde apare mașina, nu îi observă șoferul că sunt îmbrăcați în haine închise la culoare și în clipa aia se poate întâmpla un dezastru. Mulți cred că e o pros­tie vesta, mai ales tinerii consideră asta, fac o greșeală mare”, zicea Carmen, 23 ani .
„Le recomand să nu aibă impresia că dacă sunt pe pista de bicicliști pe marginea șoselei li se permite să facă orice vor, că e drumul lor. Eu îi văd pe mulți care merg și pe pista aia și când e parcată o mașină sau ceva pe pistă se bagă direct în șosea să ocolească. De multe ori nu se asigură că e dreptul lor să treacă, dar nu gândesc înainte să o facă”, spune Marian, 31 ani.
„Să nu se mai creadă mașini. Clar că nici conducătorii auto nu sunt mai buni, mai prudenți, mai atenți să verifice de zece ori
înainte să facă vreo mișcare, dar nici cu bicicliștii nu îmi e rușine. Dacă nu cei din oraș neapărat, dar cei de la țară nu țin cont nici că e întuneric, nici că nu au vestă, nimic, se urcă pe bicicletă și se duc pe marginea drumului fără griji. Nu de puține ori era să lovesc câte unul așa, doar pentru că pe el nu l-a deranjat să meargă pe un drum fără becuri, noaptea”, povestea Alexandra, 27 ani.
„Cred că mulți bicicliști uită că nici pe bicicletă nu te urci ca să te duci pe drum lung sau prin oraș dacă ai consumat prea mult alcool. Sunt unii care efectiv nu își pot ține echilibrul, dar ei ies la plimbare, pe bicicletă. Nu veste, nu becuri, nu nimic, cu băutura la bord și își văd de treaba lor fără să se gândească că dacă ajunge să fie lovit de cineva, pe lângă ce pățește el, păi omul ăla rămâne cu traume toată viața”, zice Paula, 25 ani.
Andreea Daniela

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.