Glasul arădenilor – Ce părere aveți despre canalizările din Arad?

1
139

Am avut parte de câteva ore de ploaie în ultimele două zile și oamenii au început să se plângă în mediul online din cauza canalizărilor care nu fac față apei, dar și a trotuarelor inundate. Din moment ce aceasta nu mai este o problemă nouă, fiind ceva ce se întâmplă la fiecare strop de ploaie, am mers să întrebăm câțiva cetățeni ca să aflăm mai multe păreri despre lucrările arădene.

Dacă nu știam, de dimineață aș fi zis că m-am trezit pe undeva prin Veneția. Nu ai cum, de la o ploaie cum a fost ieri, să plutești dacă te pui pe jos pe spate. Mi se pare că cineva își bate joc de noi, după ploaie nu ai cum să mai mergi pe jos, sau ai, dar riști să intri în apă până la glezne. Nu e prima dată când se întâmpla așa, toată lumea știe că e o problemă majoră, conducerea nu face nimic”, spune Costin, 25 ani.

Ce pot să mai spun? Mi-am încălțat copiii cu cizme de cauciuc și am plecat cu ei la școală. Nu avem ce să facem, ne adaptăm că oricum nu se schimbă nimic. Deja e regulă, picură, îți pregătești cizmele că știi că ai de trecut prin trotuare inundate și belți uriașe”, spune Mariana, 32 ani.

Am văzut străzile inundate, oameni care nu aveau pe unde să o ia din cauza apei de pe trotuare, credeam că eu, în mașină fiind, nu sunt afectat cu nimic, apoi am realizat că sunt mai rău ca ei. Cei care merg pe trotuar măcar știu o treabă, văd apă, nu se bagă. Eram în mașină, văd apa de pe șosea, dar am trecut prin ea că doar nu pățește mașina nimic, păcat că sub apă era o groapă cât mine de adâncă. Nu știu ce lucrări tot fac oamenii ăștia, dar ne rupem și mașinile, nu putem merge nici pe jos, ar trebui să ne dea și liber de la muncă dacă oricum e un chin să ajungem când plouă afară”, povestește Adrian, 27 ani.

Când văd cum arată orașul după ploaie, sincer, regret că nu știu să înot. Sunt încălțată cu ghete de toamnă cu talpă prin care nu trece apa, știam că am de trecut prin multă apă pe drumul spre liceu și nu am riscat să îmi iau altceva în picioare”, spunea Miruna, 18 ani.

Am avut ceva de lucru azi până să reușesc să ocolesc fiecare porțiune de asfalt acoperită de apă chiar dacă am mers cu mașina la muncă. E bine măcar că lor li se pare totul normal, nici o problemă nu au canalizările, așa e frumos, când e cald mergi cu mașina, când plouă scoți barca din garaj. Se întâmplă mereu la fel, de la o ploaie la alta e tot mai rău, cei ce ne conduc orașul stau cu urechile închise să nu audă cum ne plângem noi, cei care ne plimbăm”, spunea Dragoș, 29 ani.

1 COMENTARIU

  1. S-a refacut asfaltul pe trotuarele de pe str. Victoriei, s-au refăcut si bordurile (lucru de mântuială ),dar s-a făcut. Dar mă întreb, cine v-a finaliza lucrarea privind scurgerile,care de bine de rau existau la marginea trotuarului înainte de reabilitare. Acum au dispărut cu desăvârșire, iar apa se scurge pe unde poate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.