În ziarul nostru de miercuri, scriam despre un consilier județean care lansa atacuri în mediul online, dar se exprima agramat în scris. Astfel, ne-am gândit să îi întrebăm pe arădeni ce părere au despre politicienii care au o exprimare ce lasă mult de dorit.
„Se votează singuri, se votează ei între ei, noi nu apucăm să-i votăm. Au primit dicționarele să aprindă focul cu ele, eventual. Oricum, sunt niște retardați toți. Ne reprezintă Dăncilă cu patru clase și cel cu 12 clase lucrează pe șantier și pe unde apucă. Nu sunt buni niciunul, degeaba. Îi ținem pe degeaba mai bine ar fi fără”, a spus Mihai, în vârstă de 23 de ani.
„Niciunul de la PSD nu-i bun. Puneți-i pe ăia de la Salvați România, că ăia îs legionari”, ne-a spus un alt arădean. „Mi se pare chiar aiurea. Ei ar trebui să fie un exemplu cât de cât, dar să fii chiar atât de tăntălău încât să nu știi să vorbești mi se pare chiar aiurea”, a afirmat Luci, de 63 de ani.
„Să-i ducă la școală! În politică puțin contează asta, cum vorbesc, cum știi să furi, aia e important”, spune Vasile Borbeleac, de 60 de ani.
„Toți vorbesc greșit limba română, nu doar unii. Sunt și neinteresați, îi interesează pe fiecare să își câștige partea lui, să pună acolo pentru o situație materială cât mai bună. Dacă aceștia care știu să vorbească corect nu au curaj să candideze, ei rămân. Nu ei sunt de vină că au ajuns acolo, ci cei care nu au candidat”, ne-a povestit Nicolae Bociort, de 65 de ani.
„Nici Ceaușescu nu a putut vorbi corect, dar a condus țara mai bine decât ăștia. Nu aveai grijă pentru ziua de mâine, nu-ți făceai probleme. Acum, vin aștia și te dau afară, îți dau două luni salar și te dau afară. De la mobilă, Confecții, Tricou, Vagoane, Strungu, acum nu mai e nimic. Tot îi praf. Și o chestie care e foarte deranjantă este că nu ai siguranța cetățeanului pe stradă. Vine îți fură copilul din cărucior, îți fură lanțul de la gât. Eu am lucrat în domeniu, eu știu ce însemnă siguranța publică, însă acum, e tâlhărie ziua în amiaza mare. Eu am lucrat și în miliție și în poliție. Am avut situații mult mai grele decât aștia, pe atunci eram începător, în anii `70, dar am rezolvat. Tot o dau cu drepturile omului, bun, drepturi ca drepturi dar obligații nu mai ai? Îți e frică să meargă copilul singur la școală. Nu-i vedeți și pe aștia, pur și simplu te sfidează, omul nu are ce mânca în casă și tu spui că bei șampanie cu nu știu cine și mai arăți și la televizor”, ne-a spus Teodor Țucudeanu, de 68 de ani.

Recomandările redacției