n 12 martie au fost votate în Consiliul Local anumite facilități pentru copii, elevi, studenți, pensionari și pentru donatorii de sânge. Aceste măsuri s-au dovedit astfel a fi mai mult decât benefice pentru categorii întregi de oameni care se aflau în dificultatea de a achita costurile transportului în comun și, deci, a căror mobilitate era foarte redusă sau foarte greu de suportat din punct de vedere financiar. Am ieșit în stradă pentru a întreba care este opinia arădenilor cu privire la aceste gratuități și reduceri. Cei mai mulți oameni au aprobat noile măsuri și s-au arătat mulțumiți de faptul că cetățenilor li se acordă asemenea facilități. Iată și răspunsurile lor, în rândurile de mai jos.

Aceste măsuri sunt foarte bune pentru noi, elevii, deși nu pot să spun că înainte mă afectau costurile foarte mult”, ne spune Andreea, de 16 ani.

Este o idee bună. O mare diferență în special pentru pensionarii cu pensii mici”, a adăugat doamna Lupei Codruța, de 47 de ani.

Este foarte OK. Diferența este destul de importantă pentru mine, fiind elevă”, a menționat Cosmina, 14 ani.

Mare, mare lucru pentru mine. Nici nu mai ieșeam din casă aproape deloc. Păi, trei lei să fie biletul? Ei nu se gândesc că pensionarii nu au din ce să trăiască în țara asta? De abia ai ce să mănânci după o grămadă de ani munciți! Foarte important este că s-a votat, acuma o să fac turul orașului cu tramvaiul! Sunt văduvă și, vă spun, nu mai ieșeam din casă. Mai merg așa prin zona blocului, după cumpărături, dar mai departe e mult să dai 6 lei dus-întors!”, ne-a povestit doamna Mariana, de 64 de ani.

Să știți că mie mi-a povestit prietena mea despre chestia asta. Și eu am pensie mică și am fost curioasă dacă se votează sau nu”, a zis o doamnă care nu a vrut să își dea numele și vârsta.

D-apăi mama are pensie numai ceva mai mare de atât și nu a apucat, dar bănuiesc că este foarte bine acuma pentru mulți necăjiți. Io copiii mi-i duc cu mașina de obicei la școală. Există totuși copii care nu prea au posibilități, gândiți-vă ce greu este pentru părinții lor să-i trimită zilnic la școală!”, a amintit Simion, de 39 de ani.

Eu sunt salariat, deci nu se pune problema. Adică știu că s-a pus la un moment dat pentru salariații cu salariu minim, dar din păcate nu mă încadrez. E adevărat că noi avem și transport asigurat spre locul de muncă, altfel prețurile sunt destul de mari. Acuma ce să zic? Important e să aibă cei care nu se prea pot descurca, că noi mai facem cum mai putem”, ne-a spuns Mirel, de 27 de ani.

  • pieton spune:

    Precizare : GRATUITATE NU PENTRU PENSIONARI ! ci pentru cei trecuți !!! de 70 ani,Indiferent că sânt pensionari sau trăiesc din ajutoare sociale

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției