Glasul arădenilor – Ce sperați să realizeze primarul interimar al Aradului?

0
165
Palast der Kultur, Arad, Rumänien

Odată cu finalizarea voturilor, noi oameni vor conduce pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă Aradul. Pentru că arădenii aveau unele așteptări de la vechiul primar, acum vrem să vedem ce vor de la cel care urmează să fie pus în funcție. I-am întrebat și am aflat cam care sunt dorințele lor.

Sper să rezolve cineva gropile de pe șosele, ar fi un real ajutor pentru toți conducătorii auto. Văd că se lucrează acum intens și poate că nu se apucă și de gropi, dar pot să le ia în considerare. Unele se mai rezolvă, bine, nu rapid, prima dată o fac de trei ori cât era și după două-trei zile o acoperă, dar contează că e acoperită. Pot să facă așa cu toate, pe rând, încet, numa să le rezolve că m-am săturat să îmi rup roțile de la mașină“, zice Victor, 29 ani.

Parcări, multe dacă se poate. În ritmul acesta o să ajungem să parcăm mașină peste mașină, mai băgăm și în pământ, le mai agățăm în copaci, nu știu, vedem noi. Gluma e glumă, dar avem nevoie de parcări, ei tot fac magazine noi, tot mai deschis câte unul din 100 în 100 de metri. Mall-ul de la intrare stă degeaba, să facă o parcare din el, orice, locuri ar fi, dar nu se vrea să se investească, mai bine dăm trei ture pe un drum până să găsim un loc decât să avem parcări amenajate“, spune Laurențiu, 33 ani.

Ne trebuie multe, foarte multe. De preferabil să investească în aspectul orașului. Să pună flori, să repare clădiri, să amenajeze locurile de joacă așa cum trebuie, nu multe și degeaba. Dacă ar face ceva și cu tramvaiele deja ar fi un vis împlinit“, ne zicea Magdalena, 20.

Cineva ar trebui să curețe orașul, asta așa de început. Sunt locuri prin Aradul ăsta de toată jena. Mizerie de ți se face rău când treci pe acolo. E clar că omul e vinovat că nu se face gunoiul singur, dar nici în halul ăsta. Noi suntem de vină, dar sunt mai vinovați cei care stau pe străzi și în așa locuri trăiesc. Să pună pe cineva să curețe cum trebuie, nu să lase să se adune“, spunea Marcela, 41.

Eu aș vrea să văd un club cum trebuie pe aici, locuri în care să poți merge seara, noaptea. Să ne distrăm. Așa merg jumătate dintre tineri prin Timișoara, Oradea, Cluj sau cine știe pe unde mai ajung numa să se distreze, numa pentru că acolo poate au ceva în plus. Ar fi frumos să avem și noi ceva special aici ca să vină ei la noi, nu să mergem noi tot prn alte orașe în căutare de distracție“, povestește Valentina, 19 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.