Ne aflăm deja la sfârșitul lunii iunie și vara continuă să treacă cu pași repezi. Am întrebat arădenii ce și-au propus să facă pe parcursul acestei veri, dacă deja au reușit să facă ceea ce și-au propus sau dacă urmează să o facă.

„Mi-am propus ca în această vară să ajung neapărat la mare. Este ultima vacanță de vară de liceu și vreau să fie una memorabilă. De mult timp am început să mă interesez de locații și prețuri de cazare, și am hotărât împreună cu prietenii mei să mergem la sfârșit de august, început de septembrie pentru că sunt prețuri mai scăzute. Până atunci nu intenționez să fac mare lucru, eventual ies prin oraș sau mai merg la ștrand în zilele mai călduroase. Poate cumva reușesc să mă și motivez, măcar să parcurg o parte din materia pentru Bacalaureat, să nu mă supraaglomerez anul viitor, când voi fi în clasa a doi­sprezecea” zice Larisa, 17 ani.

„Eu mi-am propus să reușesc să ajung în concediu, dar îmi e mai greu să primesc zile libere de la locul de muncă, fiindcă din păcate, meseria nu îmi permite să îmi iau liber oricând. Așa că mi-aș dori ca măcar undeva aici aproape să reușesc să plec în concediu, câteva zile în weekend, vineri, sâmbătă și duminică. Soția mă tot stresează că nu am mai fost de câțiva ani în concediu niciunde, așa că am asigurat-o că vara aceasta mergem undeva, sper să pot să mă țin de cuvânt. Aproape tot este pregătit,
i-am găsit copilului o grădiniță de vară cu program prelungit, am ales locația în care mergem, mai trebuie doar să alegem perioada” ne spune Mihnea, 31 ani.

„Vara aceasta eu voi lua toate, aproape toate, festivalurile de mu­zică la rând. Deja mi-am luat bilet la majoritatea. Merg la Untold, la Ne­versea, la Electric Castle și la Arad Opei Air Festival. Chiar dacă merg la trei dintre cele mai cunoscute festivaluri muzicale din țară, am ales să merg și la cel organizat în Arad. Am fost la prima ediție, de anul acesta din septembrie și mi-a plăcut foarte mult, nu m-am gândit niciodată că se poate organiza așa ceva la noi în oraș. Pe lângă faptul că a fost bine organizat a fost și bine mediatizat, pentru că au venit multe persoane din alte orașe” ne-a spus Cosmina, 16 ani.

„Am fost deja împreună cu familia în Spania, imediat după ce am terminat anul școlar. Nu mai am nimic planificat pentru restul vacanței dar poate voi mai merge așa, câte o zi, până în Timișoara cu prietenii, fiindcă e aproape, facem aproximativ o oră jumătate cu trenul. Şi cu siguranță îmi voi petrece majoritatea timpului dormind, să mă pregătesc pentru un nou an școlar încărcat” spune Francesca, 16 ani.
Sorina Dragomir

Recomandările redacției