Primăvara se apropie tot mai mult și natura se trezește din nou la viață.

Singurul spațiu verde amenajat mai bine e cel de pe malul Mureșului, în rest câte un părculeț ici și colo.

Arădenii sunt de părere că ar mai fi loc de amenajarea unor spații verzi:

Încă nu avem destule spații verzi în Arad. O zonă unde începuse să se întrevadă ceva, era la fostul IMAR, unde putea fi amenajat un parc între zona UTA și Vlaicu. Înafară de malul Mureșului care e amenajat de foarte mult timp, prin cartiere chiar ar trebui să fie. Să zicem că Micalaca are un părculeț, în schimb Aradul Nou nu are. Eu locuiesc în Aradul Nou și nu prea are spații verzi, decât ceva puțin, pe lângă blocuri. Pe lângă Cetate și inclusiv Cetatea ar trebui amenajate, a susținut Bogdan Bujniță, în vârstă de 38 de ani

Nu avem destule spații verzi. În spate la Teatru este spațiu verde, dar ar trebui să se planteze mai multe flori și să fie sădiți mai mulți pomi și copaci. Curățenia cam lasă de dorit. Spațiile verzi ar trebui menținute. În urma marilor sărbători din Arad, rămâne o mizerie și un dezastru de nedescris. Foarte mulți trandafiri au fost rupți în spate la Teatru, la fel și băncile. Zona Boul Roșu are nevoie de mai multă atenție din partea Primăriei”,ne spune Florica Alexe, în vârstă de 56 de ani

O idee bună e că sunt porțiuni în care liniile tramvaielor sunt ornate cu pete de iarbă. Parcul unde este lacul, părculețe mai mici, dar și spațiul verde de pe malul Mureșului sunt idei bune, începute cândva, însă periodic trebuie investit în aceste idei bune, pentru ca ele să dăinuiască. De-a lungul centrului ar putea fi introduse elemente precum plante, flori, copaci și pomi. Tindem să ne înconjurăm de ziduri de beton, dar natura e cea care ne vindecă”, mărturisește un tânăr în vârstă de 25 de ani

Eu consider că nu sunt destule spații verzi, orașul e supraaglomerat de clădiri, de construcții, în proporție mult mai mare decât spațiile verzi. Fiecare cartier ar trebui să dispună de un spațiu verde. În fiecare dimineață când oamenii merg la lucru sau la școală, când își încep activitățile zilnice, ar fi benefic să fie întâmpinați de un ansamblu mult mai natural. O astfel de perspectivă ar aduce de la sine o îmbunătățire considerabilă a sănătății atât mentale cât și fizice a populației arădene. Natura trebuie să își aibă locul în inima orașului, pentru a îndemna oamenii să abandoneze activitățile desfășurate în interior, în favoarea altor modalități de a petrece timpul, în aer liber”, declară Mădălina, o tânără care are o perspectivă de viitor asupra spațiilor verzi în Arad

Claudiu Mariș

Recomandările redacției