În urma recursului compensatoriu și a unor fapte care au decurs în mod negativ ca urmare a eliberarii deținuților în țară, oamenii au început să se îngrijoreze cu privire la siguranța lor. Lumea e tot mai neliniștită și o stare de agitație se instalează tot mai mult, inclusiv pe străzile Aradului. Am întrebat astfel câțiva trecători dacă mai cred că Aradul este un loc sigur, iar răspunsurile lor reflectă o parte mai puțin plăcută a realității.
„Da și nu. Depinde și de zonă. Sunt unele zone mai periculoase, altele mai puțin. Depinde și cu cine te înhaiți vorba aia, pentru că nu știi ce și cum. Nici în poliție nu prea am încredere și cred că nu numai eu, pe când ei ar trebui să ofere siguranță dar nu pot spune că ei chiar fac asta.” – Liliana, 40 ani
„De ce sa nu fie? În toate orașele se întâmplă lucruri precum spargerea unui bancomat, nu ați văzut la televizor câte se întâmplă și ce e mai rău că au dat drumul și deținuților, deja câțiva au omorât și oameni pe stradă. Atunci cine e de vină, nu politicienii? Sper să fie bine în Arad până la urmă.” – Ecaterina Istrate, 67 de ani
„Deocamdată da. Depinde câți mai eliberează din pușcărie. Am auzit și de ceva explozie la un bancomat, dimineața. Dacă mai vin valuri de pușcăriași care au fost eliberați și nu le ajung banii pe care îi primesc pentru că au fost în pușcărie, pentru că așa am înțeles că primesc despăgubiri, vor mai sparge și alte bancomate.” – Daniel Rusu, 50 de ani
„Depinde de zone. Adică nu m-aș simți în siguranță dacă aș merge prin Alfa sau Checheci, în schimb aici în centru nu am treabă. De obicei evit zonele pe care le-am menționat mai devreme. Am auzit cazuri în care și în timpul zilei s-au întâmplat lucruri nedorite, nu doar noaptea” . – Andreea Raț, 18 ani
„Să știți că nu. Atâția pușcăriași au fost eliberați și e posibil să te atace ziua pe stradă. Dacă nu eram atentă îmi furau geanta din mână, pe colț, acolo, la alimentară. Eu noaptea nu circul, dar la vecini jos, în curte au spart apartamentul, nu se știe cine. Aici imediat, în apropiere de centru. Și câte nu se întâmplă, chiar și la Primărie am auzit că au avut loc niște spargeri.” Lenuța Goda, 68 de ani
Claudiu Mariș

Recomandările redacției