Inundațiile din aria județului Arad au reprezentat una dintre principalele pro­bleme cu care s-au confruntat cetățenii. Am fost curioși să aflăm ce părere au arădenii de modul în care s-au descurcat autoritățile în soluționarea problemei și dacă ar fi existat vreo modalitate de prevenire a incidentelor.
„Având în vedere faptul că situa­ția este aceeași de câțiva ani, nu cred că s-a făcut absolut nimic în această privință. După fiecare furtună abundentă, orașul se inundă. Conducerea județului Arad afirmă deseori că ora­șul este unul dezvoltat, dar totuși, noi avem lacuri în cele mai aglome­rate puncte turistice arădene și de asemenea, inclusiv în curtea unuia dintre Colegiile de prestigiu ale Ara­dului, care a fost reabilitat recent, investindu-se milioane de euro. Prin urmare, autoritățile nu cred că au ges­tionat în nici un fel această situație, deși trăim în secolul XXI, într-o țară, teoretic dezvoltată”, spune Ana, 18 ani.
„S-a văzut implicarea autori­tă­ți­lor în zonele inundate, dar de cele mai multe ori cu furia naturii nu se pot pune oamenii. Sper ca Prefectura să se țină de cuvânt și să ofere despă­gu­birile promise persoanelor afectate de abundența ploii”, spunea Gabriela, 45 ani.
„Autoritățile nu au luat măsuri impotriva inundaților. Pe strada mea au fost inundații, dar nimeni nu a făcut nimic. Așa se întâmplă de ani buni, tot apar promisiuni din partea superiorilor, dar nu se vede nici o schimbare. Singurele schimbări sunt dimenisiunea bălților, acestea depinzând de abundența ploilor”, zice Mark, 19 ani.
„Autoritățile nu au gestionat prea bine problemele cauzate de inundații. Cu siguranță toate aceste probleme ar fi putut fi prevenite dacă era aplicată vorba calitate, nu cantitate. Cred că e revanșa pe care și-o ia natura, din cauza acțiunilor de alte­rare asupra ei. Practic pădurea a co­borât să-și ia copacii înapoi. Nici nu prea cred că Prefectura va oferi des­păgubirile promise sinistraților”, mărturisește Mădălina, 16 ani.
„În cartierul meu, Micălaca, nu au fost inundații deloc, sistemul de ca­na­lizare fiind făcut recent foarte bine. Pe de altă parte, am prieteni care locuiesc în localitatea Bârzava și am auzit de la ei de efectele nefaste apărute în urma ploii excesive”, zice Simon, 16 ani.
„Chiar locuiesc într-un cartier mai select al Aradului, astfel nu am fost afectată de inundații în nici un fel. Am văzut în ziar și la știri că apele au luat casele săracilor oameni. Și eu am rude care locuiesc la sat și mi-au spus că dacă s-ar acorda puțin inte­res și zonelor mai puțin centrale, toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Autori­tățile ar trebui să se ocupe din timp de acest lucu, pentru că nu avem certitudinea că oamemnii afectați vor primi despăgubiri”, zice Carmen, 40 ani.
Sorina Dragomir

Recomandările redacției