Glasul arădenilor – De la ce vârstă începe bătrânețea?

0
120

Bătrânețea este ceva atât de realativ, încât este un subiect greu discutabil. Cum stabilim bătrânețea? Cum diagnosticăm bătrânețea? Având în vedere faptul că limita dintre tinerețe și bătrânețe este atât de fină și stabilită în funcție de credințele fiecărei persoane, i-am întrebat pe arădeni ce înseamnă să fii bătrân, de la ce vârstă intri în categoria seniorilor.

Cred că nu există o vârstă prestabilită, universal valabilă. Cred că depinde de câtă vlagă și energie are persoana în cauză. Unele persoane se simt bătrâne de la 20 de ani. Cred că ești bătrân atunci când te simți bătrân, nu în momentul în care se vede pe corpul fizic. Exact cum am spus, unele persoane se simt bătrâne de la 20 de ani, dar arată bine, pentru că au fizicul unui tânăr, însă sunt mai obosiți și mai lipsiți de chef de viața decât unul de 40 de ani. Și ca să răspund cumva la întrebare, cred că pe cum trece timpul, fiecare generație tânără îmbătrânește tot mai repede, fiindcă tinerii din ziua de azi sunt într-o continuă oboseală. Ei muncesc prea mult, să nu mai zic de numeroasele cazuri în care tineri au murit de la supra-epuizare” ne-a spus Monica, 38 ani.

Pe cum înaintez în vârstă, ridic tot mai sus bariera bătrâneții, când aveam 15 ani credeam că la 25 de ani ești bătrân, când am făcut 25, mi se părea că la 30 ești bătrân. Acum am frumoasa vârstă de 41 de ani, și cred că la 50 de ani ești bătrân. Cu siguranță când voi avea 50, voi ridica și mai sus bariera, ca să nu fiu bătrână. Mi s-ar părea amuzant, ca peste foarte mulți ani, când voi avea în jur de 80 să ridic atât de sus limita bătrâneții, încât să consider că, de fapt, nu există bătrânețe” spune Mariana, 41 ani.

Nu cred că vârsta e cea care te face bătrân, ci mai degraba stilul de viață și ceea ce ai reușit să realizezi până în acel punct. Mă refer la faptul că, deși Madonna este apropiată de vârstă de bunica mea, pe artista internațională, nu o pot numi bătrână. Când mă gândesc la conceptul de „bătrân” nu am o imagine în cap cu Madonna, ci mai de grabă cu bunica mea. Cred că aspectul este destul de important în delimitarea unei persoane în categoria tinerilor sau a bătrânilor. Pe lângă aspect, este foarte important și modul de gândire, pentru că dacă cineva gândește foarte învechit, și are o perspectivă simplistă și închisă asupra vieții, clar voi spune că acea persoană este bătrână, pentru că nu este în pas cu tendințele actuale” spune Irina, 23 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.