„Glasul” primarilor, la sărbătoarea „Glasului Aradului”

0
102

Câţiva primari din judeţ au ţinut să ne felicite cu ocazia apariţiei numărului 3.000. Le mulţumim pentru urări şi încurajări!
Petru Antal, Pecica
„Suntem abonaţi la Glasul Aradului de când a apărut. În fiecare zi îl citesc, nu am pierdut niciun număr de la înfiinţare până acum. Nu am avut nicio zi de întrerupere. Vreau să vă felicit că sunteţi echidistanţi şi corecţi. Vă felicitat cu ocazia apariţiei ziarului cu numărul 3.000 şi vă urez să ajungeţi să sărbătoriţi şi alte cifre rotunde, de ordinul miilor, cât mai multe”.
Ioan Crişan, Vladimirescu
„Seriozitate, corectitudine, echidistanţă şi profesionalism. Sunt calităţi pe care le-am apreciat întotdeauna la Glasul Aradului, la cei care îl scriu. Ştiu că astăzi, când suntem asaltaţi de facebook, de televiziuni şi site-uri, pentru presa scrisă devine în ce mai greu să se menţină, dar se poate. Există încă suficient de mulţi oameni care nu se mulţu­mesc să afle din 10 în 10 minute ce se întâmplă în oraş, judeţ, ţară şi lume, ci vrea să ştie şi de ce se întâmplă. Iar din acest punct de vedere, cotidianul Glasul Aradului este pe drumul cel bun. Vă urez mult succes!“
Valentin Bot, Şiria
„Apreciez ziarul Glasul Aradulu pentru felul în care abordează informarea cetăţenilor. Este un ziar serios, scris de către profesionişti, iar faptul că nu se axează exclusiv pe informare, ci şi pe formare, este un punct în plus. Părerea că oamenii vor doar ştirea seacă, fără prea multe comentarii, este una falsă. Mă bucur că oamenii de la Glasul Aradului au înţeles acest lucru şi îi îndemn să meargă îna­i­nte. Mult succes, Glasul Aradului! “
Călin Abrudan, Ineu
„Am apreciat întotdeauna mo­dul echidistant în care Glasul Aradului prezintă evenimentele, faptele, situaţiile concrete din diferite domenii, începând cu cele din cultură şi învăţământ şi terminând cu cele din politică. Este bine că este prezent în judeţ, unde are colaboratori serioşi, care, împre­ună cu profesioniştii care scriu ziarul, alcătuiesc un colectiv valoros. Felicitări şi mult succes!“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.