gligorUTA continuă să se zbată într-o incertitudine aproape insuportabilă, atâta timp cât până la reluarea campionatului a mai rămas ceva mai puţin de o lună. Toate speranţele Bătrânei Doamne se leagă acum de omul de afaceri clujean Adrian Marţian, care de câteva săptămâni negociază, dar încă nu aduce bani în club, fapt pentru care oficializarea preluării pachetului majoritar de acţiuni se amână la nesfârşit. În paralel, echipa se pregăteşte pe plan local, în aşteptarea veştilor bune.
„Noi ne pregătim normal, tot ce ne rămâne de făcut este să mai aşteptăm câteva zile, nu cred că păţim nimic dacă venim şi ne facem treaba, plus că ne pregătim şi pentru noi. Dacă nu eram optimist poate deja plecam, dar eu am spe­ranţe că situaţia se va rezolva. UTA este UTA şi nu va muri niciodată. Am înţeles că dacă va veni domnul Marţian, ne va plăti două salarii restante şi ne vom continua treaba”, ne-a declarat căpitanul Alin Gligor. Chiar dacă sunt în urmă cu pregătirea, utiştii sunt optimişti şi se gândesc până şi la promovare.
„Ne gândim şi la promovare, de aceea ne antrenăm în fiecare zi. Nouă puncte nu sunt multe, iar dacă ne gândim că jucăm cu Poli în prima etapă a returului, pot rămâne şase. În vară ne-am pregătit trei luni şi am jucat două şi aţi văzut că nu am avut rezultate deosebite, acum sperăm să ne pregătim mai puţin iar rezultatele să fie bune. Am avut oferte de la Măciuca şi Târgu Mureş, dar mă gândesc doar la UTA, vreau să rămân aici”, mai spune Alin Gligor.

Recomandările redacției